În urmă cu 35 de ani, la 26 aprilie 1986, a explodat reactorul 4 al  centralei nucleare de la Cernobîl, accident survenit în urma unui lung șir de erori umane care avea să fie catalogat drept cel mai grav din istoria nucleară civilă.

Reactorul a explodat pe data de 26 aprilie 1986, la ora 1:23. Acoperişul reactorului, greu de o mie de tone, a fost aruncat în aer, iar învelişul de grafit a luat foc şi 190 de tone de substanţe radioactive au ajuns la peste 1.000 de metri în atmosferă, iar apoi au fost purtate de curenţii de aer pe distanţe imense.

Puţini au fost cei care au ştiut ce s-a întâmplat atunci. Secretomania regimului sovietic a făcut ca pericolul imediat să nu fie cunoscut de populaţie.

Abia la 36 de ore de la dezastru au început evacuările în Pripiat, o localitate cu 50.000 de locuitori, situată la un kilometru şi jumătate de central.

În mai puţin de două zile, norul care purta particule radioactive, de 200 de ori mai puternice decât bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, a cuprins tot nordul Europei.

„Zona morţii” de la Cernobîl – un teritoriu otrăvit de radiaţii – se întinde pe 2.600 de km pătraţi. Este cunoscut oficial drept „zona de excludere”. Este perimetrul care a fost evacuat de armata sovietică după ziua de 26 aprilie 1986. 56 de oameni au murit imediat sau în lunile ce au urmat. Dar pentru alte sute de mii, destinul s-a schimbat într-o clipă.

  • Peste 300.000 de oameni au fost evacuaţi din zonele contaminate.
  • 6,6 milioane de oameni au fost expuşi radiaţiilor.
  • 6.000 de cazuri de cancer tiroidian au fost raportate până în 2005, în special în rândul copiilor şi adolescenţilor.

Totuși, cel mai amplu studiu despre Cernobîl, publicat de Academia de Ştiinţe din New York în 2013 şi redactat de trei prestigioşi oameni de ştiinţă, a arătat că 985.000 de oameni au murit, marea majoritate de cancer. Iar efectele contaminării se simt şi acum, după 35 de ani.

Ce s-a întâmplat în România

Norul radioactive de la Cernobâl a ajuns deasupra României în prima zi din luna mai, atunci când românii celebrau Ziua Muncii. Timp de 9 zile, norul a rămas deasupra țării noastre, timpul fiind suficient încât mii de oameni, inclusiv copii, să fie afectați pentru tot restul vieții. Chiar dacă zvonurile începuseră să circule cu mult timp înainte, conducerea comunistă de la București a aflat despre accidentul nucleat după 5 zile de la explozie.

La cinci zile de la accident, sovieticii ţineau autorităţile române încă “în ceaţă”. La 30 aprilie, direcţia vântului dinspre Kiev se schimbase brusc şi norul radioactiv care măturase deja nordul continentului european atinsese şi teritoriul românesc.

La aproape o săptămână după explozia de la Cernobîl, chiar de “1 Mai Muncitoresc”, Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central al PCR s-a întrunit într-o şedinţă de urgenţă pentru a discuta despre efectele catastrofei în România, scria Cotidianul, în 2008, care a publicat în premieră stenograma acelei şedinţe, notează DC News.

O întâlnire „epocală” la care Ceauşescu a decis să informeze populaţia din zonele afectate de norul radioactiv doar pe jumătate şi să formeze o comisie de control asupra cazului, condusă de “savantul de renume mondial” Elena Ceauşescu. Însă, între timp, populaţia ieşise la iarbă verde şi petrecuse în natură, profitând de zilele libere de 1 Mai.

După 2 mai, oamenilor le era recomandat  să spele bine fructele şi legumele sau să evite ieşirile copiilor în spaţii largi.

Ulterior a fost declanşată o campanie în şcoli prin care elevilor li s-a administrat „antidotul” – o doză de iod. Iodul devenise în acele zile un panaceu căutat intens. La farmacii şi policlinici, unde se distribuia gratuit, binecunoscutele cozi nu mai mirau pe nimeni. Zvonurile, tipice unei lipse de informări oficiale, căpătau proporţii, colportate de panică.

(Jurnal)