AcasăActualitate29 iulie, Ziua Imnului Național al României: Cum au sărbătorit autoritățile...

29 iulie, Ziua Imnului Național al României: Cum au sărbătorit autoritățile giurgiuvene (VIDEO/FOTO)

Ziua imnului național al României, Deșteaptă-te române!, simbol al unității Revoluției Române de la 1848, este sărbătorită an de an la 29 iulie.

La 29 iulie, 1848, „Deșteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial,în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, la inițiativa domnitorului Știrbei Vodă.

Ziua imnului național al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de către celelalte instituții ale statului, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative cu caracter evocator și științific, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

La originea imnului național al României se află poemul patriotic „Un răsunet”, scris de Andrei Mureșanu și publicat pentru prima dată în numărul 25, din 21 iunie 1848, al suplimentului „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann, potrivit site-ului www.forter.ro.

Deasemenea, „Deșteaptă-te române!” a fost intonat în timpul Războiului de Independență (1877-1878), în Primul Razboi Mondial, la Marea Unire din 1918 și în cel de-al Doilea Război Mondial.

„Deșteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol.
A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, și la Revoluția din decembrie 1989.
Imediat după Revoluția decembristă, „Deșteaptă-te române!” a fost ales din nou imn național al României, fiind consacrat prin Constituâia din 1991, modificată și completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Astfel, în forma actuală, Constituția prevede, prin Articolul 12, că imnul național al României este „Deșteaptă-te române!”, acesta fiind considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului, conform www.cdep.ro.

Autoritățile locale și județene din Giurgiu au marcat, astăzi 29 iulie 2020, Ziua Imnului Național al României.

Manifestarea a debutat cu primirea oficialităților, continuând cu intonarea imnului de către Fanfara Centrului Cultural ”Ion Vinea” și Andreea Măcăneață, elevă a școlii gimnaziale ”Academician Marin Voiculescu”.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
7.7 ° C
7.7 °
7.7 °
77%
0.5m/s
37%
mar
26 °
mie
27 °
J
25 °
vin
27 °
S
27 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!