AcasăActualitate25 de unități școlare din județul Giurgiu vor beneficia de programul „Masă...

25 de unități școlare din județul Giurgiu vor beneficia de programul „Masă sănătoasă”, prin care elevii vor primi mâncare caldă sau alimente

Ministerul Educației extinde programul destinat oferirii de alimente în unitățile de învățământ la nivel național. Astfel în județul Giurgiu, un număr de 25 de localități , respectiv unități școlare, vor  beneficia de Programul Național „Masă sănătoasă”. 

Conform acestui program, preșcolarii și elevii, vor primi o masă caldă sau un pachet alimentar, în zilele de curs.

După cum am fost informați de către Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu,  școlile incluse în acest program , din județul Giurgiu sunt cele din localitățile:  Schitu, Vedea, Cosoba, Bucșani, Răsuceni, Vărăști,  Mihai Bravu, Florești-Stoenești, Stănești, Bolintin-Deal, Frătești, Găiseni, Găujani, Ghimpați, Isvoarele, Izvoarele,  Putineiu, Prundu, Roata de Jos, Letca Nouă, Toporu și  Herăști.

Finanțarea se asigură de la bugetul de stat, iar sumele pot fi majorate din veniturile autorităților locale, dacă pe plan local se decide majorarea valorii suportului alimentar sau creșterea numărului de beneficiari.

În cadul acestei liste au mai fost incluse școala profesională din Clejani  alături de liceele din comunele Călugăreni și Hotarele.

Prin acest program, Ministerul Educației își propune să contribuie la prevenirea excluziunii sociale, abandonului şcolar şi la îmbunătățirea performanţelor şcolare. În acest context copiii nu vor mai absenta de la școală și vor avea asigurată o masă, la o oră fixă.

La momentul venirii la guvernare a Partidului Național Liberal, doar 50 de școli beneficiau de programul „Masă caldă” , în toată țara.

În anmul 2020, numărul acestora a fost  majorat de la 50, la 150, iar în 2022 de la 350 la 450.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
66%
0.7m/s
40%
mar
27 °
mie
27 °
J
25 °
vin
28 °
S
16 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!