22 de medalii obținute la Campionatul Balcanic IFK de către sportivii de la Cătălin Mocanu Academy

0
709

În perioada 3-4 decembrie 2022, la Sofia, a avut loc Campionatul Balcanic IFK, o competiție puternică ce a adunat peste 500 sportivi din 11 țări: ROMÂNIA, BULGARIA, SERBIA, TURCIA, ISRAEL, AZERBAIJAN, GRECIA, GERMANIA, ELVEȚIA, KAZAHSTAN și LETONIA.

Clubul giurgiuvean a participat cu un lot numeros format din 29 de sportivi care au reușit să obțină performanțe notabile precum:
– 8 titluri de campioni balcanici,

– 7 titluri de vicecampioni balcanici și

– 7 medaliați cu bronz.


„A fost ultima competiție a acestui an, reușind să închidem calendarul competițional în forță, cu rezultate bune.

A fost un an greu la care sportivii noștri au participat la 12 competiții. Nu are decât să mă bucure acest lucru, deoarece experiența acumulată în tot acest răstimp, crește valoarea sportivilor din ce în ce mai mult.

Țin să felicit toți sportivii, dar și părinții care au făcut deplasarea in Bulgaria, pentru susținerea arătată pe tot parcursul evenimentului”, ne-a precizat Sensei Cătălin Mocanu.

Ultimul eveniment al acestui an este serbarea de Moș Crăciun care va avea loc pe 21 decembrie, eveniment în cadrul căruia va avea loc și premierea celor mai buni sportivi ai Academiei Cătălin Mocanu în anul competițional ce stă să se încheie în curând.

(Jurnal)