Zeci de mii de țigarete ascunse printre bagaje, descoperite într-un autocar, la Frontiera de la Giurgiu

0
205

La data de 02.09.2023, în jurul orei 03.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat la intrarea în țară un autocar ce aparține unei firme de transport persoane, condus de un cetățean român.

         În urma controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii au descoperit, disimulate printre bagaje, 39.200 de țigarete, având timbru fiscal specific Turciei, ce aparțin unui pasager,cetățean leton, în vârstă de 41 de ani, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente de provenienţă.

 Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de 49.000 lei, a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, iar față de pasager a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

(Jurnal) 

Sursa: Inspector de poliție – Stan Raluca