piata-centrala-2Cea mai frecventată zonă a fiecărui oraş este cu siguranţă Piaţa de zarzavaturi. Un loc ce multora le-a creat o adevărată dependenţă, atâta timp cât el se leagă de masa noastră zilnică. De data aceasta însă am privit Piaţa într-un alt context. Paradoxul ne-a fost relevat de o cunoştinţă, locuitor al Capitalei, care ne spunea pe un ton dojenitor că avem preţuri mai mari decât la ei în Bucureşti. Evident că am încercat să comparăm preţurile din cele două oraşe pentru a proba această afirmaţie. Aşa cum era normal, am ales una dintre Pieţele ieftine ale Capitalei, dar şi cele mai aglomerate, este vorba despre Piaţa Obor şi iată ce am constatat.

În primul rând, comercianţii ne spuneau că la mai toate produsele, preţurile sunt ceva mai mari decât cele din aceeaşi perioadă a anului trecut. Evident că de mare trecere se bucură verdeţurile de sezon. Ceapa verde costă 1 leu legătura. Se pot lua şi trei legături cu 2 lei. Usturoiul verde costă 1,5 lei, iar cel uscat, 10 lei kilogramul. Urzicile costă şi 15 lei kilogramul sau 5 lei punga de plastic plină. Leurda, ştevia şi untişorul sunt la 1 leu legătura, la fel mărarul şi pătrunjelul verde. Ridichile roşii se vând cu 1 sau 2 lei legătura, în funcţie de mărime. Salata verde costă 2,5 lei căpăţâna, dacă este din import, şi 1,5 lei, dacă e autohtonă. Prazul se vinde cu 3 sau 4 lei kilogramul. Spanacul proaspăt se poate cumpăra cu 4 lei kilogramul. Celelalte legume au preţuri “de iarnă”.  Roşiile costă între 6 şi 8 lei, ardeii, între 8 şi 11 lei, castraveţii, între 6 şi 8 lei, vinetele 10 lei, iar andivele 11-12 lei kilogramul. Ardeii iuţi ajung la 5 sau 6 lei kilogramul. Varza este cam scumpă în comparaţie cu anul trecut, adică 2,5-3 lei kilogramul, iar cea roşie, 4 lei kilogramul. Sfecla roşie costă şi ea 2,5 lei kilogramul. Morcovii au preţul între 2,5 şi 3 lei kilogramul, iar albitura 6-7 lei. Cartofii au preţuri care variază între 2 şi 3 lei. Ceapa albă şi cea roşie sunt şi ele la mare căutare. Prima se vinde cu 2,5, iar cealaltă cu 4 lei kilogramul. Fasolea uscată costă între 9 şi 11 lei kilogramul. A apărut şi mazărea verde păstăi la 10 lei kilogramul. Ridichile negre costă 5 lei, iar guliile 6 lei kilogramul. Dovleceii costă 6 lei, iar conopida a ajuns la 6 lei/kg. Legăturile de cimbru, busuioc, salvie, tarhon sau mentă uscată se vând cu 2 lei. Broccoli se poate cumpăra cu doar 2 lei bucata sau 6 lei kilogramul. Ciupercile de cultură, în funcţie de mărime şi calitate, costă între 6 şi 11 lei kilogramul. Varza murată se vinde cu 2 sau 3 lei kilogramul, în funcţie de mărime. Castraveţii muraţi costă 5 lei kilogramul, iar gogoşarii la oţet 8 lei. Măslinele, un aliment căutat în această perioadă, se vând cu preţuri cuprinse între 13 şi 23 de lei kilogramul, în funcţie de calitate. Mălaiul costă 3-3,5 lei. Borşul de putină se vinde cu 2 lei litrul. Grâul pentru colivă costă 8 lei un kilogram, spre deosebire de cel neales, care a rămas la 2 lei kilogramul. Miezul de nucă este 30 de lei kilogramul sau 15 lei suta de grame de nuci întregi. Prunele uscate sau afumate sunt de găsit la 9 sau 10 lei kilogramul. Preţurile pentru mere încep de la 1,5  pentru un kilogram, iar perele pot ajunge, în funcţie de calitate, de la 6 la 8 lei. Gutuile au rămas la preţul de anul trecut, adică la 6 lei. Strugurii din import se vând cu 10 lei. Bananele calitatea I costă 6 lei kilogramul, portocalele şi mandarinele se vând cu 4-5 lei, lămâile au ajuns la 6 lei kilogramul, iar căpşunile din Spania au preţuri exotice: 20-22 de lei caserola de 1/2 kg. Dacă doriţi să vă îndulciţi, trebuie să daţi 30 de lei pe 1 kg de miere de albine.

Preţuri la legume şi fructe – Piaţa Centrală Giurgiu

Ne-am gândit să vă dăm în rândurile de mai jos preţurile practicate la Giurgiu, în Piaţa Centrală, ca prin comparaţie să observaţi singuri dacă amicul nostrum avea sau nu dreptate.

* ceapă verde – 1 leu legătura

* usturoi verde – 1,5 lei legătura

* ridichii roşii – 1,5 lei legătura

* urzici – 5-8 lei kg

* ştevie – 1 leu – 2 legături

* mărar, pătrunjel,

leuştean – 1 leu legătura

* salata verde – 1 leu

* praz – 5 lei kg

* spanac – 6 lei kg

* roşii – 8-10 lei kg

* ardei – 10-12 lei kg

* castraveţi – 10 lei /kg

* vinete – 9 lei/ kg

* ardei iuţi – 12 lei/ kg

* varză – 3-5 lei /kg

* sfeclă roşie – 3 lei/ kg

* morcovi – 2 lei/ kg

* cartofi – 1,2 lei/ kg

* ceapă albă – 2 lei/ kg

* ceapă roşie – 5 lei/ kg

* fasole uscată – 10 lei/ kg

* ridichii negre – 3 lei /kg

* dovlecei – 8 lei/ kg

* ciuperci – 6,5-9 lei/ kg

* varză murată – 2 lei

* castraveţi muraţi – 6 lei/ kg

* borş – 2 lei litrul

* miez de nucă – 45 lei/ kg

* prune uscate – 15 lei /kg

* mere – 2- 4 lei/ kg

* banane – 7-7,5 lei /kg

* lămâi – 6,5 lei/ kg

* căpşune – 10 -15 lei kg

* miere – 10 lei borcanul de 600 g

* struguri- 12-17 lei/kg

 

 

După cum observaţi, la majoritatea legumelor, fructelor şi zarzavaturilor din Giurgiu, Capitala unui judeţ eminamente agricol, preţul produselor este mai mare decât în una din pieţele cele mai ieftine ale  Capitalei. Şi asta deşi salariul mediu pe economie este în Bucureşti cu mult mai mare, iar Giurgiu continuă să se afle în plutonul oraşelor celor mai sărace din România.   Şi iată cum în felul acesta am mai atins un paradox.

Florian Tincu &

Teodora Nicolau

1 COMENTARIU

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.