joi, aprilie 18, 2024
Jurnal giurgiuvean
AcasăActualitateVictorie în deplasare pentru Real Drăgăneasca în etapa a VI-a de campionat

Victorie în deplasare pentru Real Drăgăneasca în etapa a VI-a de campionat

În etapa a șasea a Ligii 4, Real Drăgăneasca (foto), a învins sâmbătă, 9 octombrie, în deplasare, echipa AS Podul Doamnei. Vizitatorii antrenaţi de Gică Zamfir s-au impus cu scorul de 4-3, prin golurile marcate de G. Măzărache în minutul 40, L. Zamfir minutele 44 și 65 și prin penalty-ul marcat de M. Zamfira în minutul 80.

„Cu toate că a fost frig și vânt, a fost un joc în care ne-am propus o aşezare ultra ofensivă. Trebuia să ne batem pentru cele trei puncte. Ocaziile nu le-am fructificat la nivelul cerinţelor, totuşi cele patru goluri au fost înscrise în urma unor execuţii corecte. Nu sunt mulțumit de cele trei goluri primite”, a declarat antrenorul Gică Zamfir

Echipa din Drăgăneasca se află la a doua victorie din șase meciuri și la prima în deplasare, două egaluri și două înfângeri, în timp ce Podul Doamnei se află la a cincea înfrângere din șase meciuri.

În urma acestui rezultat, Real Drăgăneasca urcat pe locul 7 în clasament, cu 8 puncte. În etapa viitoare, a 7-a, Drăgăneasca va juca pe teren propriu, cu Petrolul Roata, sâmbătă 16 octombrie, de la ora 16.00

Real Drăgăneasca: C. Zamfir, Alex. Dan, R. Postelnicu, I. Ștefan, G. Ștefan., Alex. Maxim, M. Vasile, Fl. Nidelea, O. Bagrin, G. Mazarache, L. Zamfir.

Au mai jucat: S. Dumitru, M. Zamfir, A. Pavel, Fl.Preda.

Rezultatele etapei 6, Liga 4 Seria Sud:

Victoria Adunații Copăceni – Voința Slobozia 6-0

Giganții Vărăști – Energia Remuș  2-2

Argeșul Hotarele – Unirea Izvoarele neprezentare oaspeți

Viitorul Vedea – Dunărea Giurgiu   0-3

Dunărea Oinacu – Gloria Comana   4-1

Voința Daia – Real Colibași   9-3

M. V. Călugăreni – a stat

Clasament:

1.Victoria Adunați Copăceni  15 p

2.Energia Remuș  14 p

3.Giganții Vărăști   13 p

4. Dunărea Giurgiu 13 p

5.M. V. Călugăreni  10 p

6.Voința Slobozia  9 p

7.Dunărea Oinacu  7 p

8.Real Colibași 7 p

9.Voința Daia  6 p

10.Argeșul Hotarele    4 p

11.Viitorul Vedea 3p

12.Gloria Comana 0 p

13.Unirea Izvoarele 0 p

Rezultatele etapei 6, Liga 4 Seria Nord:

Inter Zorile – Luceafărul Trestieni 6-3

Viitorul Tîntava – FC Bolintin Deal  4-1

Maxima Hobaia – Avântul Florești 3–0

FC Bolintin Malu Spart – Argeșul Mihăilești    1-2

AS Podul Doamnei – Real Drăgăneasca 3-4

Petrolul Roata – AS Iepurești 2-0

AFC Singureni – Zmeii Ogrezeni 3-1

Clasament:

1. AFC Singureni 18 p

2.Argeșul Mihăilești 16 p

3.FC Bolintin Malu Spart 12 p

4.AS Viitorul Tântava  11p

5.Petrolul Roata   10 p

6.Maxima Hobaia  10 p

7.Real Drăgăneasca    8 p

8. Inter Zorile 7 p

9.FC Bolintin Deal  7 p

10.Avîntul Florești 7 p

11. Luceafărul Trestieni  6 p

12.AS Iepurești  6 p

13.AS Podul Doamnei  3 p

14.Zmeii Ogrezeni 0 p

(Costel Spînu)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
8.1 ° C
8.1 °
8.1 °
91 %
5.7kmh
100 %
joi
15 °
vin
16 °
sâm
16 °
Dum
16 °
lun
14 °

Stiri

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!