zlg-3În cadrul conferinței de presă organizată de PSD Giurgiu, în data de 11 februarie, vicepreședintele Organizației Județene a partidului, Marian Mina, și-a manifestat aprecierea față de jurnaliștii care au anunțat public faptul că nu vor mai participa la conferințele de presă ale PNL Giurgiu, atât timp cât le va fi îngrădit dreptul de a adresa întrebările ale căror răspunsuri le consideră importante pentru o bună informare a cetățenilor: Aș vrea să-i felicit pe jurnaliștii care au ales să protesteze, împotriva unui anume partid politic din Giurgiu care cenzurează presa. Nu vreau să fiu ipocrit, dar cred că niciodată la conferințele noastre de presă nu s-a interzis dreptul la liberă exprimare. Chiar dacă unele întrebări au fost mai incomode sau dacă nu am putut răspunde pe loc, am cerut răgaz ca să ne ”facem temele” în legătură cu anumite subiecte, și, până la urmă, tot am răspuns. Sper ca în cazul Organizației noastre să nu întâmpinați niciodată astfel de probleme, prin care să se ajungă la o asemenea situație – a mai spus Mina.

        În cadrul aceleiași ședințe, vicepreședintele PSD Giurgiu a făcut și câteva precizări legate de un Proiect de lege intens comentat în mediul online în ultima perioadă, și anume Legea defăimării: Nu scrie nicăieri despre această lege că nu avem voie să criticăm sau să înjurăm PSD-ul, după cum s-au exprimat unii ziariști. Această lege are cu totul și cu totul alt rol – acela de a nu jigni, de a nu defăima…Despre asta este vorba, nu despre a critica un partid sau altul. (…) Este foarte ușor să arunci cu piatra, dar mult mai bine ar fi să citim înainte ce scrie cu adevărat în legea respectivă. Cred că această dezbatere pe internet a fost creată tocmai pentru a contracara legea referitoare la bolnavii de cancer, care sunt condamnați la moarte de către cei din PNL, a conchis Marian Mina.

 (M.Teodora)


 

2 COMENTARII

  1. Adevărul supără,dar trebuie spus.Pe cei care au ajuns acum la putere în România nu i-a votat nimeni,ei ne-au fost impuși folosindu-se emotia populației legată de o tragedie umană.Ei sunt functionari trimiși de la Bruxelles,aflați în concediu un an de zile,după care se întorc în funcțiile lor bănoase.Dar pe lângă ei vor să ajungă în funcții”babane” foștii portocalii și peneliști,fără a avea niciun merit,nici cel conferit de alegeri (că de aia se cheltuiesc sute de milioanele pentru alegeri,ca să se mai țină seama și de ele),nici cel conferit de competență!