Prezent, pentru a doua oară, în decursul unui an, la Giurgiu, Varujan Vosganian şi-a lansat, în prezenţa unui public select, volumul „Cartea şoaptelor”, un roman mai mult autobiografic. Ştefan Agopian, un reputat critic, spunea, despre romanul lui Vosganian: „Pe la începutul anilor ’60, un copil îi ascultă, nu oriunde, ci în cimitirul armenesc din Focşani, pe câţiva armeni vorbind. Oameni care, ca să vorbească liber, se ascund într-un cavou. Poveştile lor sunt fabuloase, şi adevărate în acelaşi timp. Ăsta e începutul unui roman extraordinar despre primul genocid al secolului XX, dar şi despre armenii din România, precum şi despre românii din România, toţi aflaţi sub comunism. Scriind acest roman, Varujan Vosganian a câştigat un pariu pe care l-a pus cu el însuşi. Şi, sunt sigur, va câştiga şi pariul cu viitorii lui cititori!”. Cât despre opinia autorului, aceasta se regăseşte în chiar primele rânduri ale volumului: „Eu sunt mai ales ceea ce

n-am putut îndeplini. Cea mai adevărată dintre vieţile pe care le port, ca un mănunchi de şerpi înnodat la un capăt, e viaţa netrăită. Sunt un om care pe acest pământ am trăit nespus. Şi care tot pe atât n-am trăit.”

Peste toate, romanul „Cartea şoaptelor” este un volum ce captivează de la primele rânduri, caracterizat de un limbaj logic, uşor de înţeles, şi plin de fapte reale, petrecute şi trăite de autor.

D.C.