Într-o adresă trimisă marți președintelui Consiliului județean Giurgiu, respectiv directorului Spitalului județean de Urgență, conducerea Uzinei Termoelectrica solicită o sumă în avans pentru a putea asigura plata combustibilului necesar furnizării căldurii pentru încălzirea bolnavilor din Spitalul județean, pentru cel puțin o lună.

Trebuie precizat că supraîncărcarea sistemului electric al Spitalului cu aparate de aer condiționat, calorifere electrice și alte sisteme de încălzire, în paralel cu consumul aparatelor medicale, ar putea oricând provoca un incendiu de proporții, așa cum s-a întâmplat în alte spitale din țară, rețeaua fiind proiectată să reziste la un anumit consum de energie electrică.

În aceeași adresă conducerea Termoelectrica precizează faptul că din păcate, pentru că autoritatea publică locală, Primăria Giurgiu, nu dispune la acest moment de fonduri necesare plății în avans pentru contravaloarea combustibilului  necesar furnizării de agent termic, singura soluție rămân cele două instituții: CJ Giurgiu și Spitalul județean de Urgență.

Totodată, Termoelectrica menționează eforturile făcute de conducerea Uzinei de a achiziționa gaz natural pentru sezonul de încălzire 2021-2022, încă din luna septembrie a acestui an, prin Bursa Română de Mărfuri, participând la două ședințe de tranzacționare, însă din nefericire nefinalizate cu contracte, acest lucru datorându-se prețului exagerat de mare comparativ cu cel aflat în vigoare până la data de 01.10.2021 (de trei, până la șase ori mai mare!!) și imposibilității plății contravalorii gazelor contractate în avans, pe o perioada de la 41 de luni, până la plata integrală în avans pentru toată cantitatea contractată.

(Jurnal)