După şedinţa „cu scântei” de săptămâna trecută, consilierii locali municipali au aprobat joi, în şedinţă extraordinară vânzarea prin licitaţie publică deschisă cu strigare a unui teren în suprafaţă de 5,5 hectare; reamintim că,  în urmă cu aproximativ o săptămână, aceiaşi consilieri se opuseseră vânzării acestuia prin încredinţare directă celui care are dreptul de preemţiune asupra terenului, motivul fiind legat de suspiciunea că terenul ar fi fost subevaluat. Preţul de pornire a licitaţiei pentru vânzarea terenului a fost stabilit printr-un raport de evaluare la suma de 2,02 Euro pe metru pătrat, acelaşi preţ care fusese stabilit şi în cazul vânzării prin încredinţare directă celui care are drept de preemţiune asupra terenului. Prin urmare, terenul în suprafaţă de 5,51 hectare va fi scos la licitaţie cu strigare deschisă şi preţul de vânzare al acestuia ar putea ajunge să fie mai mic sau mai mare decât cel stabilit pentru deschiderea licitaţiei, în funcţie de numărul de investitori interesaţi să îl cumpere, pasul de licitaţie fiind stabilit la 0,20 Euro pe metru pătrat. Terenul aparţine domeniului public privat al municipiului şi este situat în intravilanul municipiului, zona Ostrovul Mocănaşu, la kilometrul 489, pe acesta aflându-se o serie de imobile aparţinând unei societăţi din Portul Giurgiu. De această dată, consilierii locali municipali au fost de acord cu vânzarea terenului prin licitaţie publică şi au aprobat acest proiect de hotărâre.

AGERPRES