teatrul tudor vianuUnul dintre blestemele acestui oraş a fost şi rămâne probabil acela de a nu îi putea păstra în patrimoniul personalităţilor locale pe oamenii valoroşi. Oameni pe care i-am fi putut prezenta celorlalţi ca pe o etichetă a calităţii acestei comunităţi, de fiecare dată când ar fi trebuit să vorbim despre noi în faţa celor care nu ne cunosc sau o fac pentru prima dată. Dar nu despre asta am ales să scriu în rândurile de mai jos… La sfârşitul acestei luni de februarie Teatrul “Tudor Vianu” din Giurgiu susţine concurs pentru ocuparea postului de manager. Pentru acest post şi-au depus candidatura trei persoane: directorul interimar al Teatrului, Mircea M. Ionescu, personalitate remarcabilă a dramaturgiei româneşti, actorul şi regizorul Florin Antoniu, un descoperitor şi şlefuitor permanent de talente actoriceşti locale şi în sfârşit o mai veche cunoştinţă de a noastră, actorul Cosmin Creţu de care cândva scriam că nu-l pot vedea jucând altceva decât roluri de eroi din cărţile de poveşti ale copiilor. Tot de numele acestuia se leagă şi un moment mai puţin plăcut din trecutul nu prea îndepărtat al teatrului, când 5 actori ai instituţiei au fost concediaţi prin autoritatea exacerbată a directorului de atunci, candidatul de astăzi, Cosmin Creţu. Un incident ce a condus la un scandal încheiat cu un proces intentat de cei 5 actori, directorului Cosmin Creţu, proces pierdut de acesta, în urma căruia Consiliul judeţean Giurgiu a fost nevoit să plătească petenţilor 1,250 miliarde lei (vechi)!

Cu siguranţă în acest context toţi am fi tentaţi să îi dăm prima şansă celui care a salvat într-un moment de cumpănă am zice, Teatrul giurgiuvean de la desfiinţare, revalorificându-i potenţialul artistic, proiectele lui Mircea M. Ionescu fiind materializate ulterior în colaborări cu oameni importanţi din lumea teatrului, actori,  regizori, scenografi. Turneele susţinute prin ţară şi străinătate, multe răsplătite cu premii prestigioase  la Festivaluri interne şi internaţionale, au răsplătit netihna acestui îmblânzitor de muze, aşa cum s-a dovedit Mircea M. Ionescu. Şi cu toate acestea maestrul ar putea părăsi teatrul giurgiuvean din cauza unui ”echivoc”  – aşa cum îl numea domnia sa – o “condiţie” ce seamănă ambiguitate în  lista criteriilor de concurs  pe care candidaţii la acest post trebuie să le îndeplinească. Este vorba despre obligaţia ca cei ce doresc ocuparea postului de director să fi absolvit o instituţie de specialitate în domeniu . Altfel spus, regulamentul de concurs ar lăsa să se interpreteze că un dramaturg, scriitor recunoscut, om de teatru şi de litere, nu ar putea să ocupe un post de director dacă nu a terminat Facultatea de teatru?! Absurd şi totodată revoltător! Şi ştiţi de ce? Pentru că în timp ce la cel mai înalt nivel, mulţi dintre cei care ocupă de exemplu postul de ministru al Agriculturii sau al Educaţiei pot fi, aşa cum deseori am întâlnit cazuri, medici ginecologi sau economişti, în teatru un “alineat” aruncă în aer un întreg concept despre ceea ce înseamnă astăzi în lume, om de cultură,  înlăturând aparent un absolvent al Facultăţii de Filosofie de la conducerea unei instituţii ce tocmai de aşa ceva are nevoie. Paradoxuri mioritice pe care nu le vom comenta în rândurile de faţă şi nici măcar în cele “din dos”, lăsându-le să se autodesconsidere. O aberaţie ce naşte multă suspiciune şi totodată frustrare în rândul slujitorilor Thaliei, cea care i-a fost, aşa cum îi consemnează biografia, ”amantă” fidelă de-a lungul timpului, maestrului Mircea M. Ionescu.

”Nu vreau să cerşesc!” – spunea maestrul Mircea M. Ionescu cu un soi de resemnare, obosit întrucâtva de provocarea asumată cu mai mulţi ani în urmă, de a reevalua şi reconsidera teatrul giurgiuvean, istovit totodată de lupta cu o boală necruţătoare care nu l-a învins, dovadă că misiunea pe care i-a încredinţat-o Cerul aici, printre noi, nu s-a încheiat şi nici nu se va încheia prea curând . Să mă audă Dumnezeu!

”Nu vreau să cerşesc!” spunea fără pic de patetism, maestrul cronicilor sportive, al theatre-verite-ului la care lucrează de atâtea decenii, sugerând că nu cere nici măcar recunoştinţă pentru miile de kilometri de navetă zilnică Giurgiu-Bucureşti, în schimbul unui salariu pe care probabil l-ar fi câştigat oriunde, doar dând autografe şi scriind prefaţe cărţilor unor debutanţi. La fel de adevărat este că un teatru nu poate fi însă, la nesfârşit, condus prin interimat. Cum este la fel de adevărat că zbuciumul acestui om de a asigura existenţa unui teatru la care tot mai puţină lume are acces, datorită mai ales sărăciei, un soi de artă de care tot mai puţini au chef uneori tocmai din cauza acestor impuneri ridicole ca cea pe care mă chinui să v-o descriu în toată ipocrizia ei,  în aceste rânduri, fără să înjur, să urlu, să mă exhibez ca un apucat, denunţând nedreptatea ce este pe cale de a o mai săvârşi o dată.

Dacă nu se va găsi o soluţie în acest sens pe lângă faptul că am continua să confirmăm blestemul de care vorbeam la început, de a nu fi în stare să îi păstrăm lângă noi pe oamenii cu adevărat valoroşi, de care comunitatea are atâta nevoie, am putea  compromite în acelaşi timp definitiv imaginea unei instituţii ce tocmai a primit resursele financiare de a-şi moderniza  şi dota întreaga clădire, şi odată cu ea de a trece la un alt nivel, la o altă etapă din evoluţia Teatrului “Tudor Vianu”.

De data aceasta probabil ar fi potrivită  implicarea directă a societăţii civile, a celor care au fost alături de teatrul giurgiuvean în toţi aceşti ani, agenţi economici, autorităţi locale, politicieni cu influenţă în rândul celor ce ar putea îndrepta acest precedent  ce naşte multă confuzie şi nedreptate.

Dacă ar fi să recurg la o încheiere a acestui apel la raţiune în numele binelui unei instituţii  căreia toţi giurgiuvenii ar trebui să-i păşească pragul, măcar o dată pe an, ca la Biserică,  teatrul, arta în general  făcând parte, la rândul ei,  din lucrurile sacre dedicate omenescului, aş îndemna la un apel public de salvare a continuităţii activităţii de excepţie a teatrului “Tudor Vianu”, colectivului său artistic, şi respectiv directorului acestuia, maestrul Mircea M. Ionescu. Vorbind despre omul care a stat La masă cu zei muritori care au avut lumea la picioare, printre puţinii ce au realizat că Hamlet a murit singur, iar că în aceste ceasuri de răscruce pentru teatrul giurgiuvean, trăim Filozofia băşcăliei aş conchide, cunoscându-l acum mai îndeaproape pe Mircea M. Ionescu, declarând: Nu mor pescăruşii când vor porcii mistreţi, maestre!

Florian TINCU

3 COMENTARII

  1. Ca negiurgiuvean ce ma aflu , marturisesc faptul ca mi-e cunoscut de multa vreme numele dlui Mircea M.Ionescu, stiu ca-i un autor dramatic, asociat teatrului din Giurgiu din vremea in care se chema ,, Teatrul Valahia” ( ori poate ,,valah”? ), ca-i un roman ,, repatriat”, in sensul c-a trait in SUA in perioada 80-90 ( considerati perioada mentionata cu aproximatie ! ). In conditiile in care ,, catindatul ” C.Cretu a ,,comis” demiterile acelor 5 actori, soldate si c-o suma uriasa platita ca despagubire, conditia impusa de regulamentul ptr. ocuparea postului de manager pare in mod expres ticluita cat sa-l excluda pe directorul interimar. Recunosc faptul de-a nu fi auzit de C.Cretu pana acum, ptr. celalalt nume de ,, catindat”, Florin Antoniu, ma gandesc doar la un alt Antoniu prezent in lumea teatrala acum vreo 60 de ani , Costache Antoniu. Credeti ca, la cati ,, ipochimeni” au aparut in viata publica dupa ’89, vor face giurgiuvenii front comun cat sa-l sustina pe unul care-a performat, deja, in fruntea teatrului local ? Mi-ar placea sa cred ca da, desi nu prea a impus presiunea publica vreo decizie importanta in ultima vreme ( exceptia fiind ,, caderea” carlanului national, din toamna trecuta, insa pretul platit ptr. asta – moartea atator oameni la Colectiv- este urias si absolut regretabil ! ) S-auzim , totusi, de bine !

  2. De când se naște fiecare om este „condamnat la libertate”,sau cel puțin așa ar trebui să fie,după cum rezultă din ultima carte a domnului Mircea M.Ionescu.Dar tot la fel de adevărat este faptul că libertatea mea nu trebuie să afecteze libertatea altuia,sau dreptul meu la liberă exprimare nu trebuie să afecteze dreptul la exprimare al altuia.De aceea nu pricep ce legătură poate fi între concursul pentru funcția de manager al Teatrului „Tudor Vianu ” din Giurgiu și Cârlanul Național,cu referire directă la fostul Prim-Ministru.Orice amestecare a unei probleme de natură pur politicianistă,prin care o tragedie umană a fost exploatată și folosită pentru a se instala la putere „Guvernul Meu”,cu o acțiune eminamente de ordin cultural,este nu numai contraproductivă dar exprimă totodată o privire a realității înconjurătoare prin geamuri care deformează imaginile.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.