De ceva timp, în Giurgiu, chiar la intrarea în fostul combinat VERACHIM, pe şoseaua Sloboziei, s-a deschis un cochet  cabinet medical. DELTAMED asigură celor interesaţi o serie de servicii medicale la un înalt standard: medicină internă, ORL- audiometrie, Oftalmologie, Neurologie – Psihiatrie, Psihologie, Examene Paraclinice, Recoltări – Analize – Laborator. Ca o noutate cabinetul pune la dispoziţie personal de specialitate în domeniul Medicii muncii. Dr. Elena Neagu, directorul general al firmei ne declara că în funcţie de programul angajatorilor dar şi de cel al salariaţilor poate oferi serviciile medicale incluse în pachetul contractat de medicină a muncii. „Atât agenţii economici cât şi salariaţii trebuie să ştie că nu mai este suficient doar completarea unei fişe de aptitudini la angajare, cu care inspectorii ITM se mulţumeau până mai ieri la controalele pe care le efectuau la sediile firmelor. Ea trebuie să aibă în spate şi o serie de alte examene medicale (analize) şi examene paraclinice ce vor sta ulterior la baza întocmirii unui dosar medical ce poate fi oricând solicitat şi verificat de către organele venite în control” – preciza dr. Lungu. „Şi atenţie, căci amenzile sunt foarte mari, controalele putând veni oricând din eşaloanele superioare, din Capitală.” Directorul Cabinetului DELTAMED menţiona faptul că la această dată se lucrează la prelucrarea personalului ITM (Inspectoratul Teritorial de Muncă) în vederea stabilirii examenelor şi analizelor ce trebuie solicitate. „Cu părere de rău trebuie să spun că există destule unităţi care se mulţumesc doar să completeze fişele de solicitare chiar dacă persoanele au sau nu au competenţa respectivă, fără ca fişele completate să fie însoţite de vreun examen corespunzător. Şi atunci de ce ne mai miră că atunci când se întâmplă câte un accident se dă vina pe victimă?” Dr. Elena Lungu le oferă celor interesaţi de serviciile prezentate mai sus şi un număr de telefon ba chiar şi o adresă de e-mail la care poate răspunde la întrebările şi suferinţele d-stră: 0728088757 şi [email protected]