cotet-pasariLuni 5 octombrie, polițiștii Secției nr.3, Poliție Rurală Bolintin Vale, au documentat și probat activitatea infracțională a lui S. M., un bărbat de 44 ani, din București, care în perioada de 16.01-15.03.2015 a sustras dintr-o locuință, mai multe bunuri și la fel de multe păsări.

Bărbatul a sustras din locuința lui M. T., din localitatea Mihai Vodă, județul Giurgiu, o bicicletă, o drujbă, o motocositoare, 10 găini, 3 rațe și 2 cocoși. M., a fost reținut pentru 24 ore urmând ca marți  6 octombrie să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin cu propunere legală pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. (Jurnal)