vineri, aprilie 19, 2024
Jurnal giurgiuvean
AcasăActualitateUltimele pregătiri pentru iarnă la Direcția Județeană de Transport, Administrarea Drumurilor Județene...

Ultimele pregătiri pentru iarnă la Direcția Județeană de Transport, Administrarea Drumurilor Județene și Control Trafic Giurgiu

În cadrul unei recente discuții purtate cu directorul DJTADJCT Giurgiu, ing. Marius Olteanu, acesta ne preciza că, în perioada imediat următoare, angajații instituției vor mai avea o trecere de evaluare a drumurilor din județ.

Din fericire, nu am avut foarte multe probleme care să vizeze pregătiri speciale pentru sezonul rece. Așa cum vă spuneam anterior, avem stocul necesar de material antiderapant, utilajele sunt toate pregătite, astfel că iarna poate veni. E drept, problemele apar atunci când viscolește, dar, din nou, fac un apel către participanții la trafic să înțeleagă situația în care apar coduri portocalii de viscol, și să nu plece la drum, dacă acest lucru nu este cu adevărat necesar!”, preciza Marius Olteanu.

Referindu-se la situația toaletării sau tăierii de pomi de pe marginea drumurilor județene, acesta ne declara că, în aceste cazuri, problema este legată de legislație, lucrările neputând fi făcute decât în urma obținerii unor avize.

Avem câteva cereri din partea primăriilor, și după fenomenul pe care l-am avut, de ploaie înghețată, din iarna trecută, am mai tăiat din pomii cu probleme pe DJ 503, în zona lui DJ 505, 412B, unde sunt niște plopi bătrâni. Mai avem acum o solicitare pe DJ 401A la Găiseni. Procedura este stufoasă: marcare, autorizare, contractare, firma care prestează tăierea, acreditată în programul silvic, trebuie să meargă cu un contract, noi, ca să facem contract, trebuie să avem prevedere bugetară, iar bugetul cine știe cum și când va apărea…După ce vedem bugetul, știm ce avem de făcut”, mai spunea directorul DJTADJCT Giurgiu.

În ceea ce privește partea de control trafic, directorul Marius Olteanu s-a arătat extrem de mulțumit, veniturile estimate la începutul acestui an fiind, deja, depășite.

Transportatorii au înțeles că trebuie să contribuie și ei dacă au depășiri de masă maximă admisă, am început să câștigăm și procesele în care erau contestate amenzile, astfel că încep să vină bani. Repet, este bine că oamenii au înțeles că și ei folosesc aceste drumuri județene, și că dacă nu își achită taxele respective, nu sunt bani pentru întreținere sau reparații. Nu suntem puși pe sancțiuni, ci ne axăm, cel mai mult, pe munca de prevenție, pentru că amenzile sunt extrem de mari, și, așa cum am menționat, dacă sunt contestate în instanță, nu se prea câștigă. Este timp pierdut, sunt bani pierduți. Dar, așa cum vă spuneam, este bine că transportatorii au început să înțeleagă și să intre în legalitate”, a încheiat directorul DJTADJCT Giurgiu, Marius Olteanu.

(Jurnal)

 

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
16 ° C
16 °
16 °
36 %
1.8kmh
24 %
vin
14 °
sâm
14 °
Dum
17 °
lun
16 °
mar
14 °

Stiri

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!