vineri, martie 29, 2024
Jurnal giurgiuvean
AcasăActualitateUite podul... nu e podul... Sau e podul?

Uite podul… nu e podul… Sau e podul?

Ani de-a rândul, podul de cale ferată ce trece peste râul Argeș, în imediata apropiere a localității Grădiștea, a fost un fel de marotă electorală, folosită de toți cei care, vremelnic, s-au perindat prin Parlamentul României, și nu numai de ei. Fiecare, în luna de campanie, a venit și a promis cât de repede va reface podul de la Grădiștea, și cum giurgiuvenii vor putea ajunge în capitală pe Calea ferată, cea mai veche, de altfel, din România.

Anii au trecut, 14 la număr, și calea ferată ce leagă Giurgiu de București a început să ruginească. Bălăriile au crescut în voie, ba, în ultima vreme, nici măcar acele curse dintre Giurgiu și Comana nu mai sunt funcționale.

Printre ultimele vești referitoare la reconstruirea Podului se numără cea apărută în primăvara acestui an, când reprezentanții CFR SA afirmau, la conferința „Provocarea infrastructurii feroviare din ECE”, organizată de către Club Feroviar, alături de Asociaţia Industriei Feroviare din România (AIF).:
„Pentru mai – iunie aşteptăm emiterea acordului final de mediu, ceea ce va permite ca în septembrie să demarăm licitaţia propriu-zisă la acest pod. Podul Grădiştea ar putea avea alt traseu, din considerente de mediu. Există şi alte variante de traseu în urma evaluării de mediu, căci actualul traseu trece prin Parcul protejat Comana” au spus reprezentanții CFR SA.
Iată că, în urmă cu puțin timp, CFR Infrastructură a publicat anunțul pentru contractul de PROIECTARE și EXECUTIE a Podului de la Grădiștea. Perioada de proiectare este de 4 luni, iar execuția încă 18 luni, iar garanția pentru lucrări va fi de 60 de luni.

Sperăm că aceasta este ultima dată când proiectarea și execuția podului mai sunt urcate pe SEAP, pentru că, în caz contrar, vom ajunge să vorbim despre Podul de la Grădiștea ca despre lupul din poveste: cât au fost alarme false, toată lumea îl credea pe cel care striga că vin lupii, iar când sălbăticiunile chiar au atacat satul, nimeni nu a mai mișcat vreun deget…

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
20.8 ° C
20.8 °
20.8 °
41 %
7.4kmh
25 %
vin
24 °
sâm
26 °
Dum
28 °
lun
30 °
mar
21 °

Stiri

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!