Aparatele artizanale de făcut țigarete, vândute pe piață,  le-a creat multora mirajul înavuțirii peste noapte. Așa s-a întâmplat și cu un cetățean din județul Giurgiu .  Joi 15 mai, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu poliţiştii Postului de Poliţie Gostinari, în baza mandatului de percheziţie domiciliară emis de Judecătoria Giurgiu, au efectuat o percheziţie la domiciliul lui D. P., de 50 ani, din comuna Gostinari, judeţul Giurgiu. Cu această ocazie au fost identificate două aparate de confecţionat ţigarete,  aproape 1 kg de tutun prelucrat, 3.000 tuburi ţigarete și evident,  960 ţigarete, confecţionate artizanal. Bunurile au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, prejudiciul creat bugetului de stat fiind de aproximativ 2.000 lei. Și asta la numai o ”strigare”! Bărbatul este cercetat acum în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare, în afara antrepozitului fiscal autorizat de către autoritatea competentă. (JGR)