Tragicul accident petrecut în urmă cu câteva zile în Ungaria a lovit crunt judeţul Giurgiu, jumătate din cele 14 victime fiind din localităţile Ghimpaţi şi Clejani. Rudele lor au plecat spre ţara vecină pentru a aduce în România trupurile neînsufleţite. Primarul din Clejani, Florin Nidelea, a declarat că patru dintre victimele accidentului sunt din comuna respectivă, alte patru persoane fiind din comuna Ghimpaţi, acelaşi judeţ, dintre care trei au murit în accident, iar una este în comă la spital. Potrivit edilului din Clejani, familiile victimelor au fost anunţate despre accident, iar rudele acestora au plecat deja spre Ungaria, cu sprijinul autorităţilor locale, pentru a îndeplini formalităţile necesare în această situaţie şi pentru a aduce în ţară trupurile neînsufleţite. Este vorba despre Petre Gheorghe (52 de ani), soţia sa Maria (49 de ani) şi băiatul celor doi, Aurel Gheorghe (34 de ani). Aurel Gheorghe era căsătorit şi avea patru copii. În aceeaşi tragedie şi-a pierdut viaţa şi Mircea Costel, în vârstă de 30 de ani, tot din Clejani, un tânăr care era căsătorit, dar nu avea copii. Cu toţii se întorceau din Spania, unde munceau, în ultimii ani, în agricultură şi în construcţii, iar în prezent reveneau în ţară deoarece activitatea în Spania s-a restrâns din cauza anotimpului rece. “Familia Gheorghe era o familie săracă, ce trăia din ajutorul social şi din alocaţiile copiilor. Erau nişte oameni liniştiţi, nu au creat probleme”, a spus primarul Florin Nidelea. Pentru a veni în sprijinul familiei greu încercate de această tragedie, Consiliul local Clejani a decis acordarea unui ajutor financiar de 100 de milioane lei vechi.

Cealaltă comună a judeţului lovită de această tragedie – Ghimpaţi – a pierdut trei oameni, iar un al patrulea se zbate între viaţă şi moarte. Potrivit primarului din Ghimpaţi, Constantin Cărăpăceanu, în accidentul din Ungaria şi-au pierdut viaţa Viorica Costache (37 de ani) şi cei doi copii ai săi de şase şi, respectiv, opt ani, soţul femeii, Ionel Costache (37 de ani), aflat şi el în microbuzul lovit de autocamion, fiind rănit foarte grav, în prezent aflându-se în spital, în comă. Potrivit primarului, familia Costache mai avea un băiat în clasa a V-a, dar care era la şcoală şi care rămăsese acasă cu bunica sa. “Familia muncea în Spania, în domeniul construcţiilor, iar acum se întorcea acasă tot din acelaşi motiv, al restrângerii activităţii pe perioada sezonului rece”, a mai spus primarul din Ghimpaţi. Primăria din Ghimpaţi a hotărât să acorde un ajutor de înmormnântare de cel puţin 10.000 de lei rudelor acestei familii, iar o firmă de asigurări s-a oferit să suporte pe cheltuiala proprie transportul trupurilor neînsufleţite din Ungaria în România. “Rudele lor au plecat deja spre Ungaria pentru a aduce acasă trupurile neînsufleţite”, a mai spus Cărăpăceanu. Oficialii Ministeruluu de Externe au declarat că angajaţii Consulatului General al României la Szeged vor acorda tot sprijinul necesar familiilor îndoliate pentru îndeplinirea formalităţilor consulare necesare pentru repatrierea trupurilor neînsufleţite.