Ca toate celelalte instituţii şi societăţi comerciale din ţară şi Direcţia Silvică Giurgiu s-a confruntat şi se confruntă cu marile pro-bleme create de criză. Directorul Direcţiei, Dan Dumitrescu, ne spunea că odată cu micşorarea cererii de lemn de pe piaţă au început şi greutăţile în ceea ce priveşte lichidităţile instituţiei pe care o conduce. „Am fost nevoiţi să oprim complet investiţiile, rezumându-ne doar la cele privind utilajele de întreţinere a pădurilor. Am făcut însă un lucru inspirat lucrând cu firme mai mici dar mai numeroase acest lucru făcând ca în prima jumătate a anului să ne atingem toţi indicatorii” – preciza directorul Direcţiei.

„Urmează o perioadă dificilă în lunile iulie şi august, pe de-o parte din cauza cererii extrem de limitate de lemn, iar pe de altă parte datorită faptului că sezonul de vânătoare este închis, iar fructele de pădure, o altă sursă de venit a silviculturii sunt abia în perioada de coacere. Benefic este faptul că la acest moment avem toate instalaţiile de irigaţii în pepiniere moder-nizate şi în stare de funcţionare. Dacă va ploua în continuare nu poate decât să ne bucure pentru că vom economisi energia electrică”, preciza Dan Dumitrescu. Întrebat cât de tare l-au afectat presiunile la nivel politic, amintind aici faptul că, nu demult, domnia sa fusese anunţat ca unul dintre cei ce urmau să fie înlocuiţi din funcţia pe care o deţinea, Dan Dumitrescu ne-a spus: ”Mă bucur că am rezistat şi că oamenii din cadrul Instituţiei pe care o conduc, dar şi conducerea Ministerului de care aparţinem, au înţeles foarte bine ce se petrece, şi n-au cedat. La concursul pe care l-am susţinut aceşti oameni au fost obligaţi să aleagă între competenţă şi impostură şi, aşa cum s-a văzut, au fost cu toţii pentru competenţă”. Iată că de data aceasta s-a confirmat dictonul cu „nu mor caii când vor câinii”.

F. Tincu