Tomberoane pline cu vârf, în weekend, odată cu măsura de limitare a orarului marketurilor din Municipiul Giurgiu!

0
467

Măsura ce a limitat accesul cetățenilor după ora 18:00, la marketuri și supermarket-uri, nu știm dacă a condus la o micșorare a numărului de infectări cu COVID-19, dar ea a creat nu numai o oarece panică, ci și imagini dintre cele mai surprinzătoare.

Impunându-se un program prescurtat al magazinelor alimentare, nu s-a reușit decât să se exercite o anumită presiune asupra consumatorilor. Aceștia sunt acum tentați, în acest nou context, să cumpere un volum de 2-3 mai mare de alimente, temători că ar putea rămâne fără produsele de bază necesare pregătirii mesei tocmai în perioada în care magainele sunt închise.

Vă oferim alăturat, drept exemplu, câteva imagini în care se poate observa cum arătau tomberoanele de gunoi, duminică la prânz, undeva la una din platformele din cartierul adiacent Șoselei București.

Ele demonstrează exact ceea ce precizam, faptul că sub presiunea măsurilor restrictive, ce au impus un program limitat al magazinelor alimentare, oamenii au cumpărat și respectiv au consumat mai mult, tomberoanele fiind pline, cu vârf de gunoaie…!

(Cityzen)