În fiecare zi, de la orele dimineții și până spre finele zilei, la intrarea unui supermarket din municipiul Giurgiu poate fi văzută o bătrânică, într-un palton ponosit, sprijinită într-un baston, care se deplasează cu multă greutate, deplasa din locul în care uneori pare pironită, ce pare că își câștigă existența doar din alimentele și uneori din mărunțișul pe care clienții magazinului i-l dau la plecare.

Impresionant este faptul că această femeie, de fiecare dată când primește un corn, o pâine sau un sandviș îl împarte cu câinii și păsările din preajmă care s-au obișnuit cu prezența ei, ba chiar o caută de multe ori, animalele fiind atrase de generozitatea acesteia.

Femeia pleacă doar rareori cu ceva în pungă, spre casă, împărțind până la ultima firimitură cu porumbeii, vrăbiuțele și patrupedele din preajmă.

Priveam zilele trecute tristețea femeii, ce i se poate citi pe față, și o comparam cu rânjetul sațios al celor ce ies cu brațele încărcate de pachete, din rândul cărora probabil, în această perioadă, se numără și cei care la primul zvon fug și dau buzna în magazin cumpărând zeci de kilograme de ulei, de zahăr, de mălai, zeci de pachete cu hârtie igienică de parcă războiul ăsta care îi sperie mai ceva ca un zombi, i-ar prinde gătind în fața aragazului sau pe veceu!

Bătrâna de la această ieșire de magazin ar trebui să fie lecția fiecăruia dintre noi pentru cumpătare, pentru milostenie și împăcarea cu un destin împotriva căruia nu i te poți împotrivi cu o burtă plină și o tonă de carburant înghesuită în butoaiele din magazia casei…

Femeia aceasta este apelul realității la rațiune, invitația lumii acesteia în care trăim de a rămâne oameni lucizi nicidecum ridicoli, lacomi și dominați doar de un spirit de conservare împins la extrem.

Este testul major pe care universul ni-l dă uneori pentru a ne descoperi slăbiciunile manifestate în momentele dificile ale vieții, egoismul lipsit deseori de puncte cardinale, măsurându-ne nivelul de educație la care am ajuns și, mai ales, arătându-ne adevărata dimensiune a caracterului nostru.

De aceea, atunci când ieșiți dintr-un supermarket cu coșul plin de alimente și vă simțiți țintuit de privirea vreunui bătrân, ca femeia aceasta, e bine să vă aduceți aminte că a fi generos nu implică niciun efort și că este singurul lucru care ne poate face pe deplin fericiți! Ce poate fi mai frumos, mai relaxant, decât Bucuria și recunoștința din ochii înlăcrimați ai cuiva care așteaptă micul gest ce ne definește ca OAMENI…

(Florian Tincu)