(Interviu cu Vlad BINZOIU, actor al Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu)
Vlad BINZOIU a urmat Colegiul Național de Arte ”Dinu Lipatti” – Bucureṣti, la secția teatru, iar în anul 2015 a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie I.l.Caragiale – București. A urmat apoi un program de master la Facultatea de Litere și Arte din Sibiu, Secția Actorie. Începând cu anul 2016, Vlad a fost un colaborator constant al Teatrului „Tudor Vianu”, făcând parte din distribuția unui număr semnificativ de spectacole. Prin această colaborare de lungă durată, el și-a demonstrat abilitatea de a se adapta cu succes oricărui rol.
În stagiunea actuală, Vlad se remarcă prin prezența sa atât în spectacolele destinate copiilor, precum „Micul Prinț – Povești despre maturizare, iubire și alte chestii profunde”, „Amos din Regatul Inimii” și „Magie și prietenie”, cât și în cele adresate publicului adult și tânăr, cum ar fi „O noapte furtunoasă & Company”.
Reporter: Ce doreați la vremea copilăriei să deveniți când vă veți face „mare”?
Vlad Binzoiu: Nu-mi amintesc ziua în care să-mi fi dorit să fac altceva. Știu, sună a clișeu, dar e adevărat! Am vrut să fiu actor de mic.
Rep: La ce vârstă ați simțit chemarea scenei? În ce context?
V.B: Cred că am dat deja răspunsul acestei întrebări. “Scânteia” posibil să fi avut-o deja încă de când eram în burta mamei.
Rep: Ce altceva ați fi făcut dacă nu deveneați actor?
V.B: Probabil avocat. Berbec fiind, îmi susțin din tot sufletul “cauza”, lupt pentru ceea ce mă reprezintă, nu tolerez argumentele nefondate și încerc pe cât posibil să trăiesc în adevăr cu valorile sufletului meu. Sunt tare pătimaș!
Rep: Definiți profesia de actor și enumerați câteva din calitățile pe care acesta trebuie să le aibă pentru a se putea consacra și a nu se limita la a face doar figurație…
V.B: Nu cred că am o definiție articulată pentru această meserie, însă știu clar că îmi definește sufletul (iar pare clișeu, dar și astea fac parte din viața noastră, deci e perfect Ok!). Cred că cea mai importantă calitate a unui actor este “adevărul” și nu mă refer neapărat la cel scenic, ci mai mult la cel uman. Cum am spus-o și mai sus, caut să trăiesc în adevăr cu ceea ce mă definește. Învăț în fiecare zi să mă egalez cu mine, să nu-mi fie teamă de transformare. Aaaa și încă ceva…cred în vulnerabilitate! Mi se pare fantastică și în viață, dar și pe scenă!
Rep: Ce au spus părinții când le-ați spus că doriți să deveniți actor, că sunteți îndrăgostit de Thalia…
V.B: Nu am fost îndrăgostit doar de Thalia, ci și de Natalia…! Natalia Oreiro! Glumesc, nu am fost îndrăgostit de niciuna, dar le admiram teribil, aveau “nonșalanța” divelor care pot să cucerească lumea, iar acest aspect mi se părea fascinant. Iar mai târziu, am adorat-o pe Edith Gonzalez. Dumnezeu să o ierte! Mi se părea un etalon al frumuseții și sensibilității feminine! Așadar nimeni nu a spus nimic, vorbeam despre ele doar în mintea mea de atunci.
Rep: Cine v-a marcat cariera actoricească în facultate. E vorba de un actor, un profesor, un regizor…
V.B: Absolut nimeni!!! Facultatea în sine, clar, m-a marcat!
Rep: Povestiți-ne o întâmplare din perioada de student, de care vă aduceți aminte cu plăcere?
V.B: Nu sunt foarte multe momente din facultate de care să-mi aduc aminte cu plăcere. Simplul fapt că am rezistat cu bunul meu simț de atunci, aș putea spune că m-a marcat. Între timp mi l-am mai șlefuit, la bunul simț mă refer.
Rep: Ați avut un mentor pe toată perioada studiilor sau imediat după aceea?
V.B: Categoric nu! Nu cred în mentori, cred doar în caractere care te ajută să evoluezi, cred în întâlniri cu oameni mișto de la care ai ce să “furi”. Atât!
Rep: Ce actor/actriță este un reper profesional astăzi, pentru dvs.?
V.B: Dacă trebuie să definesc talentul aș pune un egal și aș scrie: OFELIA POPII! Consider că e o actriță de geniu!
Rep: Dacă ar fi să faceți un exercițiu de imaginație cu cine v-ar plăcea să jucați și în ce piesă?
V.B: Ofelia Popii…și…Raluca Aprodu ( are un “acel ceva” ce nu-l găsești prin toate teatrele). Spectacolul ar fi “Pisica de pe acoperișul fierbinte” de Tennessee Williams. O piesă de teatru absolut superbă.
Rep: Ce rol / roluri ați dori să aveți șansa de a interpreta în cariera dvs. următoare?
V.B: Îmi plac mult alea negative, asta pentru că sunt “foarte” pe pozitiv în viața de zi cu zi. Glumesc! Trăim vremuri dificile, dorința mea e să joc cât mai mult și dacă se poate, cât mai diversificat! Să am șansa, zi de zi, să-mi fac meseria!
Rep: Preferați drama, rolurile personajelor desprinse din realitate sau comedia?
V.B: Aș spune tare și răspicat: Prefer să joc! Dar am să răspund mai articulat la această întrebare. Prefer drama! Genul ăsta are ceva ce mă atrage teribil. Poate și pentru că eu am tendința pe viață să exagerez cu “drama” în anumite situații în care nu am o baza atât de “lacrimogenă”. Așadar, încă aștept rolul ăla dramatic care să mă propulseze..!
Rep: Ce trebuie să știe actorul despre personajul pe care îl interpretează și cât timp îi trebuie ca să intre în pielea și mintea acestuia?
V.B: Trebuie să nu-l judece, atât! Asta cu intratul în “pielea” sau în mintea personajului poate să se întâmple de la primele repetiții sau poate chiar să nu se întâmple. Important, din punctul meu de vedere, este să conturezi un personaj coerent, credibil…atât!
Rep: Este actoria o profesie obositoare? Care sunt marile satisfacții pe care vi le oferă această profesie, în afara aplauzelor?
V.B: Păi cum a spus un mare actor: “Practic psihicul tău e luat și dat de toți pereții”. Consider că e puțin mai mult decât obositoare. Aș spune că e ușor riscantă. Este foarte important să rămâi pe linia de plutire. Șansa asta extraordinară de a interpreta diferite caractere, cred că e o mare oportunitate. Eu, când vin la teatru, nu simt că vin la muncă, vin să mai descopăr și “azi” ceva la mine, sau să mă frustrez și “azi” că ceva nu-mi iese la personaj, așa cum aș vrea eu.
Rep: Ați avut vreun moment în care ați regretat că ați optat pentru teatru și că nu v-ați apucat de afaceri, să deveniți antreprenor?
V.B: Eu abia dacă mai știu tabla înmulțirii, deci asta cu afacerile, clar nu consider că ar fi punctul meu forte. Nici actoria nu știu dacă e punctul meu forte…o să trăim și o să vedem. Da, am avut momente când am regretat, dar mi-am revenit repede. “Îmi place să mă dau în spectacol”, este parte din ADN-ul meu.
Rep: Ce lipsește unui actor în România pentru a se considera împlinit?
V.B: Locurile de muncă!!! Credeți-mă, în ciuda multor revolte, noi nu suntem decât acești “copii” vulnerabili care vrem să avem doar un “acoperiș” deasupra capului, vrem să simțim că aparținem!! Și din fericire, în ceea ce privește acest aspect, sunt norocos.
Rep: Filmul nu vă atrage deloc? Ați participat vreodată la un Casting?
V.B: Mă atrage și filmul, sigur. Acum nu știu cât de mult îl atrag eu pe el. Am și jucat în două filme, unul dintre ele chiar a luat câteva premii la anumite festivaluri din afară. Aștept rolul ăla măreț!
Rep: Credeți că succesul unui spectacol depinde și de coeziunea existentă între actori?
V.B: Cred că de asta depinde, în primul rând. Teatrul înseamnă echipă!!!
Rep: Credeți că reușita unui spectacol constă în jocul actoricesc al întregului colectiv de actori sau interpretarea, magistrală, a unuia singur este îndeajuns?
V.B: Cum am spus și mai sus, teatrul înseamnă echipă. Fără o echipă sudată, construcția nu e solidă. Când lucrurile funcționează în armonie în colectiv atunci se naște magia! Cred cu tărie în acest aspect!
Rep: Ce v-ați dori în următorii ani pe plan personal cât și profesional?
V.B: Vreau să văd cât mai mult din lumea asta. Am o poftă nebună să călătoresc, să cunosc culturi și tradiții noi! Iar pe plan profesional, cum am spus și mai sus, îmi doresc să am cât mai multe întâlniri cu oameni mișto și talentați, pentru a-mi îmbogăți universul meu interior…Vreau să mă văd cu pensia luată din teatru!
Rep: Ați fost tentat sau ați avut propuneri de a juca la alte teatre din țară?
V.B: Eu am făcut masterul la Sibiu. Acolo, am cunoscut un colectiv de oameni extraordinar. Iubesc facultatea de teatru din Sibiu. Aici l-am întâlnit pe domnul profesor Dan Glasu, un mare OM și un profesor vital pentru un actor, la început de drum. Am fost în discuții pentru un proiect la Teatrul din Sibiu, dar se pare că mie îmi place mai mult la Dunăre.
Rep: Cum vi se pare spectatorul giurgiuvean?
V.B: E ca și când aș începe să vorbesc despre familia mea! Iar eu îmi iubesc familia! Dar ca în orice familie, niciodată nu strică să evoluezi și să-ți mărești perspectivele! Deci să fim răbdători!
Rep: Ce ar trebui să facă dascălii în școli pentru a-i provoca pe tineri să închidă din când în când telefonul și să pășească mai des într-o sală de spectacol?
V.B: Din fericire văd mulți adolescenți în sălile de teatru. În cel mai recent proiect, joc alături de niște copii fantastici, îi ador! Au cea mai mișto inteligență…pe aia emoțională! Sunt spontani, serioși! Deci vă spun că nu știu cine pe cine trebuie să convingă să meargă la teatru. E o întrebare la care nu am un răspuns argumentat, așa că prefer să rămân filozof.
Rep: Cum se relaxează actorul Vlad Binzoiu? Ce-i place să facă atunci când nu repetă pentru un rol, când coboară de pe scenă?
V.B: Merg la sală, alerg, merg să înot! Cu puțin noroc la niște oferte de zbor, călătoresc. Și mă contrazic mult, când am mult timp liber… a se sesiza problema.
Rep: În cariera fiecărui actor există un moment mai puțin fast când uită o replică, este stresat, n-a dormit bine, are o problemă grea în familie sau o anumită problemă ce-l poate deturna de la jocul său actoricesc. Ați trecut prin vreo astfel de situație?
V.B: Se spune că “accidentul” pe scenă este mană cerească, și e foarte adevărat! Apare “viul” de care ne tot place să vorbim în meseria asta. Se iese din mecanism. Evident că am uitat replici, evident că acea fracțiune de secundă în care uiți, ai impresia că durează o veșnicie. Evident că suntem spontani, sau evident că avem colegi spontani!
