În data de 25 septembrie, ora 3.40, noaptea, lucrătorii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu împreună cu lucrătorii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, au organizat pe sensul de intrare în ţară o acţiune specifică urmărind introducerea în ţară a produselor susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală.

Cu ocazia controlului efectuat asupra unui autocar care circula pe ruta Turcia – România lucrătorii au descoperit în cala acestuia, în mai multe pungi din plastic, 568 articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute. În urma cercetărilor s-a stabilit că bunurile aparţin unei persoane de sex feminin, Cătălina D., în vârstă de 22 ani, pasager în autocar. Aceasta a declarat că a cumpărat bunurile din Istanbul – Turcia cu scopul de a le comercializa în pieţele din Bucureşti.

Existând suspiciuni că bunurile în valoare de 31.000 lei dacă ar fi fost originale sunt contrafăcute, au fost ridicate în vederea expertizării.

Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanei în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie fără drept de bunuri purtând menţiuni false privind mărcile.