gara ramadanReferindu-se la reabilitarea  străzilor din municipiu  și de asfaltarea acestora,  viceprimarul municipiului Giurgiu, Alexandru VLADU,  spunea într-o recentă apariție la televiziunea Muntenia, moderată de directorul publicației ”Jurnal giurgiuvean”, Florian Tincu, faptul  că în ceea ce privește alimentarea cu apă și canalizări , anul acesta  probabil vor fi rezolvate în marea lor parte. Nu mulți știu însă că ne-am aflat la un moment dat în situația penibilă ca să avem canalizare pe stradă , dar să nu avem apă sau aveam apă, dar nu aveam canalizare și  în cel mai rău caz, am găsit străzi pe care nu aveam nici una nici alta. Zona de cartier Ramadan, care din punctul meu de vedere este cea mai dificilă zonă din municipiu, la ora actuală, va fi abordabilă printr-un  un proiect european pe care îl pregătim acum  și care va  cuprinde  toate străduțele acelea… Când vorbim de zona aceasta să nu credem că lucrurile sunt așa de simple. Că venim și le asfaltăm…Nu!  Acolo acele străzi trebuie mai întâi ”dezgropate”. Ele sunt înălțate cu 50-70 de cm peste nivelul curților caselor de aici.

De fiecare dată s-a venit și s-a mai pus câte un strat de piatră pentru a se da impresia că municipalitatea face ceva pentru cetățenii de acolo. Acum va trebui ca străzile să fie readuse la nivel. De aceea am luat legătura cu cei ce urmează a instala gaze să facă săpăturile mai adânc pentru ca nu cumva atunci când vom veni cu noul proiect să întâmpinăm surprize neplăcute din cauza instalațiilor introduse neadecvat. Vor trebui să se sape canalul de gaze mult mai jos, căci noi vom răzui acel surplus de pe stradă, urmând să dăm niște noi cote…Va fi cu siguranță marea provocare a acestui an privind refacerea străzilor municipiului – a mai spus viceprimarul Alexandru Vladu.

(Marian TARU)