joi, martie 28, 2024
Jurnal giurgiuvean
AcasăActualitateStrada Gării, tot mai aproape de a deveni circulabilă pentru autovehicule

Strada Gării, tot mai aproape de a deveni circulabilă pentru autovehicule

După ce, ani de-a rândul, strada Gării a fost numai pietonală, de circa doi ani municipalitatea a demarat o serie de inițiative pentru repunerea acesteia în circulație pentru autoturisme.
Subiectul a fost repus „pe tapet” la cea mai recentă ședință de consiliu local, când cei 18 aleși prezenți în sala de ședință au aprobat un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții „Strada Gării, tronson Piața Gării – CEC Bank”.

După avizul favorabil al celor 18, primarul Nicolae Barbu a intervenit cu o serie de lămuriri pe această temă: 

Ne chinuim să redeschidem strada Gării. Ca urmare a avizului de la Ministerul Culturii, s-a impus ca șoseaua să nu fie asfaltată, ci acoperită cu pavele din granit. Am tot aprobat indicatori peste indicatori, sper ca aceasta să fie ultima modificare, și să fie și ultimul pas spre obținerea autorizației de construcție. Desigur, vom reconfigura strada, cu sens giratoriu, și apoi cu sens unic pe strada Gării, sens dinspre Căprioara spre CEC. Chiar dacă poliția locală face eforturi, acum, pentru fluidizarea circulației în zona Căprioara, tot se crează inconveniente”, mai spunea primarul Barbu. 

Întrebat de o parte a aleșilor locali dacă s-au făcut studii de trafic, edilul municipiului a precizat că acest lucru s-a făcut încă de la primii pași ai schimbării statutului străzii, când aceasta era cuprinsă în proiectul european pentru Planul de Mobilitate Urbană. 

Ca urmare a redeschiderii circulației rutiere, viteza maximă admisă pe acest tronson de drum va fi de 30 km/h, primarul Nicolae Barbu ținând să reamintească faptul că această acțiune nu va însemna deschiderea unei piste de curse, ci va reprezenta o modalitate de decongestionare a traficului rutier în zonă. 

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
16.5 ° C
16.5 °
16.5 °
56 %
2.5kmh
97 %
joi
20 °
vin
23 °
sâm
26 °
Dum
27 °
lun
30 °

Stiri

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!