120004

În ediția trecută  gazda rubricii noastre, nea Bebe Călinescu, a mai prezentat o premieră vorbindu-ne despre lumea discretă a mânuitorilor  jocurilor de noroc din urbea noastră, o lume care se anima odată cu lăsarea nopții, în spatele draperiilor grele de pluș ale localurilor în care proprietarii stabilimentelor pregăteau de fiecare dată, ca într-un  ritual, mesele pe care urmau să fie aruncate zarurile sau să se etaleze perechile de cărți , jucătorilor de pocker.

La vremea aia,  așa cum vă povesteam data trecută, jocurile de noroc nu aveau un loc anume unde amatorii ar fi putut să le practice la orice oră. Ele se organizau cu mare discreție mereu în aceleași cercuri de prieteni. Erau în același timp un mod elegant pentru bărbați de a putea evada pentru o seară- două pe săptămână, de acasă, spunând că mergi la un zar cu băieții. În timp ce unii chiar mergeau să scape pentru câteva ore de acasă la o bârfă cu prietenii, alții  foloseau asta ca pretext să dea un ochi pe la stabilimentul Pacea Generală, într-o vizită informală asupra mărfurilor proaspete primite în ultima vreme… În localuri , la un zar sau o carte se dezlegau limbile, mai ales dacă erau udate cu câteva pahare de alcool. Aici  se spuneau tot felul de povești și tot aici  aflai ultimele bârfe ale târgului. Ba uneori acolo se puteau negocia mărfuri , imobile, terenuri, cai sau  încheia afaceri prospere. Poveștile despre personajele târgului tot  acolo se țeseau… În localul meșterului Cristache am aflat și eu de ce mazetei  localurilor,  i se spunea Ștefan ”Stinge lampa”.  La cafeneaua din Piața mare, de lângă brutăria lui  Tudorică Marinescu,  noaptea , când împătimiții jocurilor de noroc suflau în zarurile de barbut , încăperea era luminată de o lampă mare cu fitil rotund care era agățată în mijlocul camerei.  Când prin preajmă apărea poliția, care oricum știa cam ce se întâmplă în spatele ferestrelor bodegii, cel care stătea de șase, dădea semnalul jucătorilor. Aceștia se topeau atunci rapid în smoala nopții prin spatele clădirii,  pe strada  Arcului… Cineva însă  trebuia să stingă lampa ce veghea înăuntru. Pentru că  Ștefan era cel mai înalt și permanent prezent la jocuri,  cum auzea fluieratul, el urca pe un tamburet și de acolo sufla în fitilul aprins al lămpii, stingând –o. De aici i s-a tras porecla de Ștefan Stinge Lampa! Băiatul ăsta, bine făcut, era un fel de urma scapă turma din jocurile de-a v-ați ascunselea  din vremea copilăriei noastre .  

Tănase nelipsit de la Bodega Elvețiană 

Puțini știu și faptul că marele comediant Constantin Tănase venea  deseori la Giurgiu, cu teatrul de revista , vizitându-l pe bunul său prieten, Mitică Teașcă , ”propritar” de local, de care v-am mai vorbit și cu altă ocazie.  

Mitică Teașcă avea pe atunci tot timpul, la etajul bodegii sale, o cameră aranjată cu mese pentru jocul de pocker. Nimeni nu știe cum, dar Mitică devenise  prieten bun cu celebrul Constantin Tănase. De fiecare dată când acesta venea în turneu la Giurgiu, câte  2-3 zile, era nelipsit de la Teașcă, din Bodega Elvețiană  unde jucau pocker de seara până dimineața . Extrem de generos Tănase nu venea niciodată cu mâna goală. Avea grijă întotdeauna să aducă cu el și câteva fete din corpul de balet al teatrului său. Și nu orice  fete… Din cele care , uneori treceau și prin patul principelui Carol al II-lea , mare amator de trufandale, după cum spun bârfele vremii.

Aceste povești  pline de savoare le știu  de la unchiul meu Marin Ruse, adjutant la Regimentul 5 Vlașca, și el prieten apropiat al lui  Mitică Teașcă și nelipsit, de asemenea, de la nopțile pierdute în Bodega Helvețiană. Cam atât pentru astăzi…

Mă opresc aici promițându-vă o altă surpriză pentru viitoarea ediție.

(A ascultat   și potrivit  câte un cuvințel, Florian TINCU)