Reprezentanții PSD vor înăsprirea sancţiunilor aplicate şoferilor care urcă la volan beţi sau drogaţi.
Printre propunerile anunțate de premierul Marcel Ciolacu se numără anularea dreptului de a conduce pentru cel puţin zece ani sau chiar confiscarea mașinii.
”Vor fi măsuri și pentru cei care vor conduce sub influența alcoolului și a drogurilor, măsuri drastice și propuneri venite și de la colegi, ca timp de cel puțin 10 ani să nu mai ai dreptul de a deține un permis de conducere dacă ești depistat de poliție într-o astfel de situație”, a anunțat Ciolacu.
De asemenea, premierul a vorbit și despre confiscarea autovehiculului folosit în momentul infracțiunii.
La începutul săptămânii ce tocmai s-a încheiat, în contextul prezentării raportului privind accidentul de la 2 Mai, produs de un tânăr drogat, ministrul de Interne Cătălin Predoiu a anunţat intenţia de mărire a termenelor pentru restituirea permisului de conducere dacă a fost anulat ca urmare a consumului de alcool sau droguri. ”Voi propune trei ani”, a spus el, scrie News.ro.