Ședința extraordinară a Consiliului Județean: ce au aprobat aleșii județului

0
376

Marți, 3 decembrie, aleșii județeni s-au reunit în ședința extraordinară în care au aprobat două proiecte ce nu suportau amânare: este vorba despre aprobarea sumei de 100.000 de lei pentru finanțarea cheltuielilor prilejuite de Sărbătorile de iarnă și a manifestărilor care vor avea loc la nivelul CJ Giurgiu, precum și aprobarea organigramei și statului de funcții ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu. 

În ceea ce privește primul proiect, președintele CJ Giurgiu, Marian Mina, a lămurit situația celor 100.000 de lei, banii urmând a fi folosiți la achiziționarea cadourilor pentru copii, bătrâni și colindători ce vor trece pragul instituției în zilele premergătoare Crăciunului. 

Referitor la cel de-al doilea punct de pe ordinea de zi, Marian Mina a precizat faptul că modificarea constă în înființarea unui post de auditor clasa I, prin reorganizarea serviciului respectiv. „Nu se desființează posturi în sensul că dăm oameni afară, ci se restructurează un post neocupat, o funcție vacantă, și astfel avem posibilitatea înființării acestui post de auditor”, a mai spus Marian Mina. 

(Jurnal)