Cu aproape o lună înaintea sărbătorilor de iarnă, poliţiştii giurgiuveni au depistat şi confiscat aproape 800.000 de petarde. Astfel, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, în noaptea de 24/25.11.2011, în jurul orei 02,54, o patrulă a Secţiei 1 Poliţie Rurală Călugăreni a oprit în trafic un  autoturism taxi, condus de B.ION, de 48 de ani, din Giurgiu. Poliţiştii au efectuat control asupra autoturismului şi au identificat în interior, 53 baxuri ce conţineau 763.200 petarde clasa a II-a, de provenienţă Bulgaria. Din cercetările şi investigaţiile efectuate de poliţişti a rezultat că obiectele pirotehnice aparţin lui B.P.MARIN, de  31 de ani, din Giurgiu, care se afla în autovehicul şi intenţiona să le transporte în municipiul Bucureşti, unde urmau a fi comercializate ilegal. Materialele pirotehnice în greutate de aproximativ 700 kg au fost ridicate de poliţişti în vederea confiscării. Persoanele depistate sunt cercetate în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de deţinere şi transport fără drept de articole pirotehnice, faptă prevăzută şi pedepsită de art.37, alin 2, Legea 126/1995, modificată şi republicată. ”Reamintim că obiectele artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice ce pot fi comercializate de către persoanele juridice autorizate către populaţie, din clasa I, trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în Secţiunea II, art. 5, din Hotărârea Guvernului 536/2002, pentru aprobarea normelor tehnice privind operaţiile cu materii explozive. În această clasă I sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici, de tipul artificiilor, cu o masă maximă de amestec pirotehnic de trei grame (de exemplu: steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliţi). Poliţiştii vor desfăşura în continuare activităţile necesare pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică  şi pentru prevenirea producerii unor accidente sau pagube materiale pe fondul folosirii necorespunzătoare sau ilegale a obiectelor artizanale”, atenţioneză poliţiştii giurgiuveni, în acelaşi comunicat de presă.

Cristina MOISE