Jurnal Giurgiuvean

Șapte incendii, reprezentând peste 6 ha de vegetație uscată, stinse de pompierii giurgiuveni, doar în ultimele ore

În ultimele 24 de ore, pompierii giurgiuveni au intervenit imediat la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivel local, acționând pentru stingerea a șapte incendii de vegetație uscată, în următoarele localități:

Cauza probabilă de producere a incendiilor a fost focul deschis în spații deschise.

Precizăm faptul că, la finalul intervențiilor de acest gen, ISU înaintează Agenției Județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Gărzii de Mediu coordonatele geospaţiale ale locului în care s-a produs evenimentul pentru adoptarea unor măsuri în consecinţă.

Potrivit legislației privind protecția mediului, este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.

Astfel, cetățenii trebuie să respecte prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare. Conform acestui act normativ, proprietarii și deținătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase. Încălcarea acestei prevederi legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei la 100.000 lei, pentru persoane juridice.

Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie”, precizează Compartimentul Informare și Relații Publice al ISU Giurgiu.

(Jurnal)

Exit mobile version