vineri, martie 29, 2024
Jurnal giurgiuvean
AcasăActualitateSâmbătă este ziua de Sfântul Dumitru! Ce ne este interzis în această...

Sâmbătă este ziua de Sfântul Dumitru! Ce ne este interzis în această zi…

Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir sau Sfântul Dumitru este prăznuit în fiecare an pe data de 26 octombrie. Evenimentul marchează ultima, dar și cea mai importantă sărbătoare a toamnei din calendarul creștin ortodox.

Cine a fost Sfântul Dumitru

Sfântul Dimitrie Izvorătorul de Mir a trăit pe vremea împăraților Dioclețian și Maximian Galeriu. El era fiul voievodului cetății Tesalonicului. A fost botezat în taină de părinții săi, de frica cruntelor prigoane împotriva creștinilor. Sfântul Dumitru era învățat de către părinții lui, în cămara cea ascunsă a palatului lor, tainele sfintei credințe, milostenia către cei săraci și facerea de bine către cei ce
Dimitrie a cunoscut astfel adevărul din cuvintele părinților lui și a început a lucra într-însul darul lui Dumnezeu, crescând cu înțelepciune. Ajungând la maturitate părinții i s-au stins din viață și l-au lăsat pe Sf. Dimitrie moștenitor al averii, dar și al bunului lor nume.

Când Maximian împăratul a auzit de moartea voievodului Tesalonicului, l-a chemat pe Sf. Dimitrie și l-a făcut voievod în locul tatălui său. A fost primit cu mare cinste de cetățeni și conducea cu multă vrednicie poporului, propăvăduind pe fața dreaptă credința și aducându-i pe mulți la Hristos. Însă, Maximian împăratul când a aflat că Dimitrie este creștin s-a înfuriat foarte tare și a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate în cinstea zeilor. Imediat cum Dimitrie a mărturisit că este creștin, împăratul a poruncit să fie închis în temniță, până la încheierea jocurilor în cinstea venirii sale.

Pentru acest lucru ajunge în temniță, unde îl binecuvântează pe Nestor să lupte împotriva lui Lie. Tânărul Nestor, după ce este însemnat cu semnul sfintei cruci de Dimitrie, iese învingător din luptă cu Lie.
Când Maximian află de binecuvântarea lui Dimitrie, poruncește ca acesta să fie ucis cu sulițe, iar lui Nestor să i se taie capul. De ce i se spune Sfântului Dumitru Izvorâtorul de Mir Moaștele Sfântului Dimitrie se află în Tesalonic, în biserica de pe locul martiriului său. Pentru că din moaștele sale a curs și curge mir, Sfântul Dimitrie a primit și numele de Izvoratorul de Mir. Mirul este dăruit creștinilor pentru diverse boli spre vindecare.

Duminica
după Sfântul Dumitru…

În prima duminică după sărbătoarea Sfântului Dimitrie, la Vecernie, este deschisă racla în care sunt prezente sfintele moaște. Aici, Mitropolitul scoate tava de sub sfintele moaște cu mir, care este amestecat cu ulei de la Sfântul Maslu și este dăruit credincioșilor bolnavi spre tămăduire.

Tradiții și obiceiuri
de Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir

Ce ai voie și ce nu ai voie să faci în această zi.
Tradiția spune că cine seamănă usturoiul după ziua de Sfântul Dimitrie va avea anul viitor parte numai de pagubă.
Cine are datorii ar trebui să le plătească până la Sfântul Dimitrie pentru a-i merge bine tot anul viitor.
Femeile trebuie să împartă copiilor fructe uscate, covrigi, mere și nuci.
În anumite zone ale țării, pentru sufletul celor morți, se împarte grâu fiert în lapte și colivă.

De ziua Sfântul Dumitru se taie coama cailor tineri, până la trei ani, pentru ca aceasta să crească lungă și frumoasă.
În noaptea de Sânmedru, dacă este lună plină și senin, iarna va fi bună; iar de nu va fi luna plină, ci nor sau ploaie, este semn că iarna va fi grea și zăpezile mari.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
80 %
3.4kmh
99 %
vin
24 °
sâm
26 °
Dum
27 °
lun
30 °
mar
21 °

Stiri

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!