DSC_0594Începând cu data de 1 martie 2014 CAR Pensionari Giurgiu a majorat suma pe care pensionarii o pot solicita. De la această dată  noua grilă oferă posibilitatea împrumuturilor cuprinse între 100 şi 10.000 de lei, în funcţie de suma cotizată de membri, de numărul giranţilor acestora şi de venitul lunar al solicitanţilor.  Precizăm că până la data de 1 martie 2014  grila de împrumuturi se limita la suma de 7.000 de lei. Preşedintele CAR Pensionari Giurgiu, Emil Câinaru, remarca şi faptul că împrumuturile se oferă cu o dobândă de doar 3%,  membrilor cu pensii de până la 300 de lei/lună. Dobânzile la împrumuturile solicitate de membrii CAR Pensionari variază în prezent între 7 şi 9 %, în funcţie de sumele solicitate.

Această modificare de grilă de împrumuturi s-a realizat cu sprijinul tuturor pensionarilor din judeţul Giurgiu şi în special cu scopul de a-i ajuta pe acei pensionari cu pensii mici.

O altă noutate – ne spunea Emil Câinaru – este faptul că pentru împrumuturile membrilor din mediul rural s-a micşorat numărul giranţilor, ţinându-se cont de faptul că în mediul sătesc  foarte puţini pensionari au  pensii de peste 1000 de lei/lună.

Tot de la data de 1 martie, ajutorul de deces a fost şi el majorat cu 20%. Dacă până acum aparţinătorilor celui decedat li se oferea un ajutor în valoare de 1.000 de lei, pentru o vechime de 25 de ani, cotizaţie, acum se oferă 1200 de lei. Celor ce trec peste vechimea de 25 de ani, li se oferă aparţinătorilor câte 50 de lei în plus pentru fiecare an de vechime.

CAR Pensionari are în prezent 19 puncte de lucru în judeţ, însumând un număr de 5000 de membri în comune şi  circa 10.000 de membri în municipiu, puncte de lucru în care cetăţenii îşi rezolvă întotdeauna problemele financiare.

Casieria Centrală a fost reorganizată cu un număr de 6 casieri, staţionarea pensionarilor ce plătesc ratele nedepăşind 10 minute. Pentru cei din mediul rural, împrumuturile se acordă în aceeaşi zi în timp ce pentru pensionarii cu domiciliul în municipiu, ele se dau a doua zi după data solicitării. Beneficiem de un sprijin total din partea pensionarilor şi membrilor CAR, cărora totdeauna le acordăm atenţia cuvenită – declara preşedintele Emil Câinaru. CAR-ul nostru îi aşteaptă pe cei care au nevoie toţi cei ce au nevoie urgentă să solicite sumele care le sunt necesare la nivelul stabilit de Consiliul de Administraţie. Doresc să-i anunţ pe toţi membrii noştri că cele două cabinete de coafură şi frizerie, ce funcţionează în strada Victoriei nr. 18, le oferă servicii zilnic, începând cu ora 9.00 (mai puţin sâmbăta şi duminica), la jumătate din preţurile practicate pe piaţă – a mai precizat preşedintele CAR Pensionari, Emil Câinaru.

T. Florian