20160518_123635De circa  o lună și ceva, mai bine zis din data de 4 aprilie, pe strada CFR a Municipiului Giurgiu, numărul 22, la intersecția bulevardului cu  strada Salciei, s-a deschis prima ”Cafenea cu stil” , după cum a botezat-o proprietarul și totodată administratorul acestui magazin de vândut exclusiv cafea, Relu Mănăilă. După cum spun cei mai în vârstă dintre giurgiuveni, o replică modernă a vechiului magazin cu cafea proaspăt măcinată ce făcea furori în vechea Piață centrală a orașului înainte și după anii ‘50, cunoscută sub numele de ” Prăvălia lui Boris”.

 Așa cum ne declara proprietarul  , în acest cochet magazin se vând nu mai puțin de 24 soiuri de cafea ”ARABICA”, din principalele țări producătoare de cafea ale lumii, soi cultivat mai întâi în Etiopia și răspândit ulterior în întreaga lume.  De precizat că toată Cafeaua vândută consumatorilor ( atât vrac cât și măcinată) este  de ”origine ” – adică dintr-o anumită zonă a țării din care ea a fost importată.

Cafeaua se vinde aici în orice cantitate, la 50 și 100 de grame sau la kilogram în funcție de solicitarea clientului. Amatorii de cafea fierbinte și-o pot comanda aici în orice combinație. Prețul este amețitor…de mic: doar 2,90 de bani/ pahar din două blend-uri diferite.  Unul este Brazilia Monte Cristo + India (50% /50%) și o cafea de origine ce se schimbă săptămânal. În această săptămână cafeaua aflată la vânzare era de Costa Rica Tarazzu.

Fierbinte, aromată , la pahar de unică folosință

Lăsați-vă totuși îndrumați de administratorul Caffe-marketului care vă asigur că știe pe de rost toate secretele acestui produs atât de iubit pe glob. Va fi suficient să-i dați câteva detalii pentru a vă putea prepara în varianta ”espresso ”sub ochii d-stră cea mai savuroasă cafea băută vreodată în acest oraș. Lucrul acesta vi-l pot confirma mulți dintre barmanii cafenelelor din oraș ce vin aici aproape zilnic,  încă de la primele ore ale dimineții, înainte de a intra în schimb pentru a degusta cafeaua preferată.

Un nou concept de cafea băută în mers , pe stradă

Deși nu este înzestrată cu mese , conceptul fiind cel american de servire ”To Go!” ( Ia-o și du-te!) cafeaua te poate însoți și la locul de muncă , chiar și pentru colegi, administratorul eliberându-ți în acest scop un stativ pentru exact numărul de cafele comandate. Relu Mănăilă ne mai spunea că întreaga cantitate de cafea aflată în magazin este extrem de proaspătă și că niciodată ea nu depășește termenul de 30 de zile de când a fost prăjită și introdusă în magazin, deși termenul ei de garanție este de până la 2 ani. Prăjirea cafelei, o artă pe care n-o stăpânesc decât foarte puțini oameni, este realizată de către un importator român de  cafea, cel care asigură toate sortimentele prezentate în acest magazin.

Sezonul cald mai pregătește o surpriză

După cum ne preciza administratorul marketului  Cafea cu stil, în sezonul cald vi se mai pregătește o surpriză. Este vorba de Ice-Coffe ( cafea cu gheață). după o rețetă originală ce păstrează aroma puternică a cafelei. Cei care vor să cunoască mai multe lucruri despre virtuțile cafelei, considerat aliment în statele civilizate , pot accesa facebook-ul magazinului: ”Cafeacustil”  sau se pot informa asupra modului de preparare a cafelei la telefon: 0766481344.

Celor interesați le precizăm că marketul este deschis zilnic: între 06-19.00, Sâmbăta : 06-16.00, iar duminica: 06-14.00.

(Florian TINCU)

2 COMENTARII