Veşti bune pentru giurgiuveni, oraşul nostru este inclus într-un proiect de cooperare transfrontalieră România – Bulgaria, cofinanţat de Uniunea Europeană. “Tour Net (Promovarea unei reţele transfrontaliere Bulgaria – România pentru dezvoltarea în comun a unor servicii de turism)”, este implementat şi în judeţul Giurgiu de către Consiliul Judeţean, în parteneriat cu Academia de Studii Economice Bucuresti, Universitatea Anghel Kanchev,  Asociaţia Euroregiunea Danubius şi Centrul de Susţinere a Întrepinderilor Mici şi Mijlocii Ruse – în calitatea de Lead Partner. Doamna Adriana Udroiu, managerul proiectului ne spune că scopul  este “realizarea unei strategii de marketing turistic a zonei transfrontaliere de-a lungul Dunării, mai exact zona judeţelor: Mehedinţi, Olt, Dolj, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Constanţa din România şi a districtelor: Dobrich, Silistra, Razgrad, Ruse, Veliko Tarnovo, Pleven, Vratza, Montana şi Vidin din Bulgaria”. Numită generic “ Turism de-a lungul Dunării în România şi Bulgaria”, reţeaua turistică va avea două centre de coordonare, în România, la Consiliul Judeţean Giurgiu, şi la Centrul de Susţinere a IMM-urilor la Ruse, în Bulgaria. Motivele puternice ce stau la baza înfiinţării reţelei sunt: slaba colaborare a companiilor ce opereaza în domeniul turismului din cele două ţări, noile provocări din sectorul de turism, bariera lingvistică, lipsa unui centru de informare turistică. Reţeaua îşi propune să răspundă la toate aceste probleme reale, axându-se mai mult pe acţiunile de promovare a zonei (va fi integrată cu alte reţele turistice de renume, la care Centrul pentru Susţinere a IMM-urilor – lead partner-ul –  este membru). “Tour Net” nu este un proiect de investiţii, ci unul soft. Bugetul total este de 400 de mii de Euro, dintre care Consiliului Judeţean îi revin aproximativ 33 de mii de Euro. În România fondurile au fost alocate doar pentru identificarea fiecarui obiectiv turistic. Din 32.810 Euro, alocaţi pentru oraşul nostru, s-au contractat 98,5%.

Academia de Studii Economice Bucureşti s-a ocupat de partea de accesibilitate către punctele turistice. „Am contractat o firmă specializată care a făcut partea de cercetare pentru Giurgiu. Pe partea de turism social s-a ocupat un sociolog, pe partea de monumente istorice un arheolog”, declara  doamna Adriana Udroiu. Printre obiectivele turistice identificate pe aria judeţului Giurgiu găsim Parcul Naţional Comana, Biserica Grecească „Buna Vestire”, Biserica Catolică, Turnul cu Ceasornic, Portul şi altele. Apar însă probleme în zona drumurilor de acces; astfel, managerul proiectului spune: ”Nu toate sunt într-o stare foarte bună, şi cum nu toate sunt în subordinea noastră, nu putem interveni. […] chiar dacă vrem să depunem proiecte pentru reabilitarea lor pe fonduri europene, primesc aprobare doar cele care, în ultimii 5 ani, nu au obţinut o altă finanşare. Noi încercăm tot posibilul, spre exemplu drumul DJ 603 Uzunu – Comana este pe lista de rezerve, la cel dinspre Călugareni spre Comana vom demara lucrările, iar Adunaţii Copăceni – Comana este bun […]”. „Tour Net”  sună promiţător pentru oraşul Giurgiu, obiectivul propus fiind unul important – dezvoltarea judeţului şi promovarea zonei pe plan internaţional.

Gabriela Ghitcuţă