La scurt timp după ce Gheorghe ȘTEFAN a  anunțat într-o conferință de presă că este interesat de a  candida la funcția de președinte al Consiliului județean Giurgiu, Co-președintele PNL Giurgiu, Raluca SURDU a dorit să facă, printr-un comunicat de presă, mai multe precizări . Acest lucru a fost impus, conform sursei, de speculațiile făcute în presa locală pe seama acestei intenții exprimate de către copreședintele Gheorghe Ștefan, dar și față de alte nemulțumiri ale acestuia, declarate presei. Iată în rândurile de mai jos comunicatul primit din partea PNL Giurgiu, privind acest subiect: 

Momentan, noi cei din vechiul PNL ne aflăm într-o perioadă de analiză, în care realizăm un audit al filialei PNL Giurgiu pentru a obține o imagine a situației actuale în care ne aflăm. Încă din primele zile în care am ajuns la Giurgiu, am preferat să mă dedic în totalitate cunoașterii în cel mai mic detaliu, dacă este cu putință, a filialei pe care o voi coordona. Am dorit să am un dialog cu fiecare reprezentant al PNL din județ, dar și cu liderii de la vârf ai filialei, pentru a afla problemele cu care se confruntă fiecare organizație și situația în care se găsește. Am lăsat pe planul doi orice alte discuții, deoarece consider că este mult mai important să cunosc oamenii cu care voi lucra direct, înainte de a începe dialogul cu partenerii noștri.

Nu cred că este o tragedie faptul că am amânat pentru un timp întâlnirea cu colegii noștri din PDL, în schimb am avut discuții telefonice cu aceștia. Noi suntem într-un proces de reorganizare, iar în perioada următoare, după ce vom termina auditul organizației, voi avea o discuție și cu domnul Ștefan și cu ceilalți colegi din PDL. Nu s-a pus problema vreunui conflict în cadrul noului PNL la Giurgiu. Nici nu ar putea fi vorba de așa ceva atâta timp cât nu am avut o discuție cu partenerii noștri din PDL și în condițiile în care de curând am preluat coordonarea filialei.

În ceea ce privește candidaturile la alegerile din 2016, până la ora actuală nu au existat discuții oficiale pe tema desemnării candidatului PNL la Consiliul Județean sau pentru alte demnități publice. Am aflat din presă că domnul Ștefan și-a anunțat intenția de a candida, însă deciziile cu privire la candidații noștri se vor lua în forurile statutare ale PNL prin semnătura celor doi copreședinți și vor fi comunicate public ulterior.

Dumnealui și-a anunțat o intenție personală. Orice decizie referitoare la candidații noștri se va face conform normelor stabilite de forurile de conducere. Baza legală pentru desemnarea candidatului la alegeri o constituie cercetarea sociologică conform deciziei PNL nr. 7, adoptată de către conducerea națională prin semnătura celor doi copreședinți.

Astfel, important este ca persoana care își dorește să candideze la orice funcție publică să înțeleagă faptul că cea mai importantă susținere de care poate beneficia este intenția de vot și cota de încredere rezultată din analize sociologice.

Cred, totuși, că avem probleme mai importante de soluționat în această perioadă, iar dezbaterea cu privire la candidaturile de anul viitor poate să mai aștepte”.

(Biroul de presă al PNL Giurgiu)

 

2 COMENTARII

  1. Sa inteleg ca fostul PNL este altceva si cu alte interse decat noul PNL? Sa fim seriosi! Daca cineva oricare ar fi acela nu stie ca suntem un singur partid si tot ce trebuie sa facem de azi inainte trebuie sa fie actiuni comune inseamna ca nu stie ce spune! Avem un statut si trebuie sa-l respectam!
    Gheorghe Stefan

  2. […] La scurt timp după ce Gheorghe ȘTEFAN a anunțat într-o conferință de presă că este interesat de a candida la funcția de președinte al Consiliului județean Giurgiu, Co-președintele PNL Giurgiu, Raluca SURDU a dorit să facă, printr-un comunicat de presă, mai multe precizări . Acest lucru a fost impus, conform sursei, de speculațiile făcute în presa locală pe seama acestei intenții exprimate de către copreședintele Gheorghe Ștefan, dar și față de alte …read more […]

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.