vineri, martie 29, 2024
Jurnal giurgiuvean
AcasăActualitateProiectul european „E-consultare publică în județul Giurgiu” în slujba cetățenilor

Proiectul european „E-consultare publică în județul Giurgiu” în slujba cetățenilor

Giurgiuvenii se vor putea bucura de anul viitor de un instrument facil care să îi apropie de procesul administrativ local și să dea plus valoare procesului democratic, respectiv de o platformă de e-consultare ce va fi disponibilă gratuit.

Acest produs va fi creat în cadrul proiectului european „E-consultare publică în județul Giurgiu” în care Primăria Municipiului Giurgiu este partenerul strategic al Asociației Pro Democrația și care se va derula până în luna septembrie a anului viitor, urmat de o perioadă de sustenabilitate de un an.

Care sunt activitățile concrete prin care se va implementa procesul de e-consultare pentru luarea deciziilor publice de interes local, printr-un parteneriat societate civilă – administrație publică, cum va funcționa această aplicație la Giurgiu și ce își propune echipa de proiect, despre toate acestea s-a vorbit la conferința de presă de lansare găzduită de municipalitate.

Au fost prezenți reprezentanții Executivului, membri ai societății civile (ONG, sindicate, asociații), angajați ai administrației locale și reprezentanți mass-media, evenimentul devenind unul extrem de util și aplicat pe parcursul discuțiilor.

Managerul de proiect, Iuliana Iliescu, a făcut prezentarea generală, vorbind despre finanțare, obiective și activități, descriind sistemul de e-consultare drept un instrument durabil prin care se vor dezvolta campaniile de e-consultare. În plus, proiectul vine și cu partea de formare dedicată societății civile și cu evenimentele destinate administrației locale, actor important în proces.

«Urmărim să avem mai multe rezultate concrete, respectiv un sistem de e-consultare publică, parteneri certificati în domeniul tehnologiei informației și Train of Trainers, campanii de e-consultare și procese de vot pe teme de interes local și aplicate în Municipiul Giurgiu și evenimente organizate în comunitatea giurgiuveană», a punctat Iuliana Iliescu.

Prezent la conferință, Ionel Muscalu, administratorul public al municipiului, a declarat că este un proiect binevenit la Giurgiu, nevoia de comunicare fiind prezentă în fiecare comunitate, complementar celui dezvoltat de municipalitate, respectiv „Mecanisme și Proceduri administrative moderne în Primăria Giurgiu” care include și componenta de bugetare participativă.

Despre dezvoltarea societății cu participarea concretă a cetățenilor și atașamentul decizilor la care sunt implicați direct, a vorbit și Silviu Dumitrescu, viceprimar al municipiului Giurgiu, cel care a felicitat echipa de proiect pentru adresabilitatea către comunitatea noastră.

De cealaltă parte, viceprimarul Marian Damian, prezent de asemenea la conferința, a punctat necesitatea asumării faptului că nu tot ceea ce vine din partea cetățenilor poate fi și realizat, cel puțin în forma prezentată inițial și că în administrația locală există o serie de limitări legate de legislație și mai ales finanțare.

În ceea ce privește campania de la Giurgiu, premergătoare construirii aplicației, coordonatorul de proiect, Viviana Anghel, a făcut istoricul ideii de finanțare care a apărut în pandemie și care a fost legată strâns de digitalizarea impusă de situație și a oferit exemple de bună practică legată de sfera acestor proiecte de consultare și sondare a populației. Aceasta a subliniat faptul că aplicația va fi incluzivă, democratică și pre testată și că dezideratul final este legitimarea deciziilor luate de administrația locală, punând știința în digitalizării în slujba cetățeanului.

Procesul de consultare în municipiul Giurgiu este programat pentru sfârșitul anului și va fi urmat de lansarea și funcționarea aplicației în 2023”, precizează Primăria municipiului Giurgiu.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
80 %
3.4kmh
99 %
vin
24 °
sâm
26 °
Dum
27 °
lun
30 °
mar
21 °

Stiri

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!