11178266_10202826748148891_8958049758802516197_n Consiliul Județean al Elevilor Giurgiu, coordonat de Ana Maria Istrate, elevă clasa a-XI-a la Colegiul Național Ion Maiorescu, organizează în zilele de 25 și 26 aprilie proiectul ”European Parliament for Teens”. La acest proiect participă 25 de elevi de la trei licee din oraș, și anume: Colegiul Național Ion Maiorescu, Liceul Teoretic Tudor Vianu și Liceul Teoretic Nicolae Cartojan.

Mai multe detalii despre acestă acțiune publicația ”Jurnal Giurgiuvean” a aflat chiar de la organizatoare, Ana Maria Istrate. Aceasta a declarat că proiectul reprezintă o simulare a Parlamentului European. Au fost concepute patru teme-problemă de interes european și se va încerca soluționarea acestora. Totul se desfășoară conform unui program bine-stabilit și numai în limba engleză: la început va exista o sesiune de team building, pentru ca participanții să se cunoască, apoi echipele care s-au pregătit vor intra în săli diferite pentru a gândi soluțiile. Elevii participanți vor avea și o temă pentru acasă, mai exact coordonatorii de echipă vor pregăti un discurs pentru a doua zi. Pe 26 aprilie va avea loc, pe lângă prezentarea discursului, și expunerea argumentelor pro, adică apărarea, pentru a obține voturi de trecere, iar la finalul zilei toți participanții vor primi câte o diplomă de recunoștință din partea Inspectoratului Școlar Județean.

Deschiderea oficială a manifestării educative a avut loc sâmbătă, 25 aprilie, la Colegiul Național Ion Maiorescu, în cadrul acesteia participând și inspectorul școlar județean, profesorul Gigi Oprișan, precum și directoarea adjunctă a Colegiului, profesor Corina Anton. Gigi Oprișan a felicitat elevii pentru acestă inițiativă, afirmând: Este extrem de bun acest exercițiu, atât pentru democrație, cât și pentru exersarea limbii engleze.

În privința scopului acestui proiect, Ana Maria Istrate a specificat: Având în vedere faptul că trăim într-o societate activă și mereu doritoare de noutate, Consiliul Județean al Elevilor Giurgiu organizează acest proiect cu scopul implicării tinerilor într-o activitate ce îi dezvoltă multilateral. Așadar, nu numai că vor avea ocazia să vorbească într-o limbă de circulație internațională, dar vor dezbate și probleme importante, de interes european, iar acest lucru îi va ajuta, cu siguranță, ulterior