Declaraţiile incendiare ale fostei directoare a liceului din Călugăreni la scurt timp după eliberarea ei din funcţie, au declanşat un adevărat “război” între adversarii şi respectiv, partizanii acesteia. În data de 6 septembrie în publicaţia noastră apărea  un material incendiar în care fosta directoare a liceului Tehnologic Călugăreni, Adriana Iacob, ”rupea tăcerea” asupra motivelor  pentru care a fost demisă. Şi astfel Cutia Pandorei era deschisă, dând naştere unui adevărat război al declaraţiilor şi al ameninţărilor de tot felul, între cele două părţi. Şi pentru că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită primarul comunei, Marin Voinea, cel ce o susţinea cu doar câteva luni în urmă, cu  vehemenţă  pe proaspăt demisa directoare, era acum acuzat de aceasta că îşi foloseşte influenţele politice pentru a-şi angaja rudele în învăţământ. Noul director al liceului, prof. Ionel Tudor era la rândul său înfăţişat ca un servil apropiat al primarului pesedist, după cum declara profesoara Iacob. Iată cum, în acest context, spectator ai tuturor acestor murdării,  elevii deveniseră, dintr-o dată, fără vina lor, victimele colaterale ale vendetelor personale dintre profesori.

 Petre Petre, acuzatul de serviciu

Pentru cine nu cunoaşte dedesubturile acestui caz reamintim faptul că, doar cu câteva luni în urmă, la acest liceu s-a iscat un conflict între directoarea de atunci,  Iacob Adriana,  şi un grup de profesori ce o acuzau pe aceasta de ”comportament dictatorial”.  Aşa cum declaram, anterior, cazul a fost  îndelung mediatizat de publicaţia noastră, devenind chiar pretext pentru o emisiune difuzată pe postul local TV Muntenia, în care arătam marile probleme create în sistemul de învăţământ giurgiuvean, datorită incompetenţei  inspectorului general al IŞJ Giurgiu, Petre Petre, care, deşi fusese anunţat că a fost demis, a căzut din nou în picioare, fiind repus pe post, graţie sprijinului politic de care beneficiază din partea PSD Giurgiu.

”Lupta de la Călugăreni” în varianta  Liceului Tehnologic …

Deşi  la un moment dat părea că la liceul din Călugăreni lucrurile se liniştesc, realitatea  a dovedit exact contrariul, soluţia pentru aplanarea acestui război fiind, probabil acela de neconfirmare pe funcţie a profesoarei Adriana Iacob, începând cu data de 1 septembrie 2013 .

La data  la care redactam  materialele amintite, ” luptele  de la Călugăreni” erau în toi, părţile beligerante căzând în cele din urmă la o învoială aparentă, prin semnarea unui proces de predare-primire a obiectelor de inventar deţinute până la acel moment de către Adriana Iacob. La interval de doar  o săptămână grupul de contestatari ai Adrianei Iacob ne-a solicitat un dialog pentru lămurirea unor aspecte  “ce tocmai fuseseră  cosmetizate” – conform declaraţiilor unor profesori ai liceului – de fosta directoare, cu privire la activitatea şi moralitatea dascălilor contestatari. Vizibil deranjaţi de acuzele şi jignirile aduse de profesoara Iacob, dascălii s-au strâns în cancelaria noului director unde au dorit să ne  probeze, cu documente, derapajele de la lege şi de la regulamentul şcolar ale fostei directoare a liceului Tehnologic Călugăreni, demonstrându-ne în acelaşi timp că toate afirmaţiile denigratoare la adresa lor sunt simple născociri menite a o răzbuna.

Ce declară noul director al liceului, Ionel Tudor

Nu am fost eu cel ce am solicitat această funcţie pe care am mai ocupat-o în trecut. Am acceptat acest post după ce propunerea fusese deja aprobată la nivelul Inspectoratului Şcolar Giurgiu. Am fost condamnat astfel ”să fac jocurile inspectorului şef” (n.red- Petre Petre), ca să o citez pe Adriana Iacob. O persoană cu care nu am avut niciodată vreo situaţie conflictuală; de aceea am fost atât de surprins de declaraţiile şi ofensele aduse de aceasta la adresa mea. Mai ales că eu aveam o părere foarte bună despre domnia sa.  Dar am considerat gestul ca pe o frustrare, pentru faptul că nu a mai fost confirmată ca director. Sunt în acest liceu de la 1 septembrie 1978 în timp ce profesoara Iacob  a sosit aici abia acum 4 ani! Colegii din liceu mă cunosc. Recunosc că nu am o experienţă managerială în acest domeniu, dar de aceea există un Consiliu de Administraţie, ca să mă pot consulta cu membrii acestuia. Ciudat este că până la învestirea mea ca director, d-na prof. Iacob se mândrea cu diplomele obţinute de mine, cu activitatea de colaborator la ”Gazeta matematică”, neomiţând niciodată să le afişeze la panoul şcolii, când venea câte o inspecţie. Şi dintr-o dată, am devenit un personaj contestat de ea. Adriana Iacob declară că elevii nu sunt de acord cu venirea mea ca director. Sunt de părere că  elevii vor fi întotdeauna pro şi contra celor ce le stă pe scaunul de director. Aşa s-a întâmplat şi în cazul dumneaei, dacă ne amintim bine. Este şi cazul părinţilor acestora, cărora, în majoritate, le-am fost profesor. Mă îndoiesc că vreunul dintre ei ar putea să-mi reproşeze, în mod concret, ceva. Mai sunt acuzat că am avut la un moment dat o ieşire mai energică. Era data de 4 septembrie când profesoara Iacob l-a contactat telefonic pe inspectorul general  Petre Petre, care a propus-o şi a susţinut-o ca director, reclamându-i că ea nu este de acord ca profesorii ce nu sunt titulari să participe la şedinţa Consiliului de Administraţie ce urma să fie ales. Am avut atunci o reacţie mai dură, dar nu aşa cum a descris-o profesoara Iacob, deşi am intuit că solicitarea dânsei urmărea ca cei ce urmau să voteze să fie dintre susţinătorii săi… Sunt pentru aplanarea acestui conflict care ne compromite în faţa elevilor şi nu numai… Să respectăm regulamentul şcolar , disciplina şi să nu ne mai urmărim unii pe alţii.

”Femeia asta nu e normală…!”

Cea de-a doua victimă a acuzaţiilor profesoarei Iacob Adriana este chiar primarul comunei , Marin Voinea, cel care o susţinea vehement cu doar câteva luni în urmă, considerând atunci că este omul potrivit la locul potrivit. Iată însă ce declară primarul Voinea după ce profesoara Iacob l-a aruncat ca pe-o măsea stricată oprobiului public:

”La momentul instalării acestei doamne ca director, la propunerea numirii ei în Consiliul de administraţie al IŞJ Giurgiu, unde am fost chemat să-mi dau cu părerea, nu m-am opus. Nu aveam să ştiu însă ce va urma… Primeam permanent  informaţii că femeia începuse să pună ordine în ceea ce priveşte prezenţa profesorilor la ore, un aspect reclamat de elevi şi de către părinţii acestora. Precizez că nici pe cei numiţi ca directori înaintea d-nei Iacob nu i-am contestat. Am colaborat cu toţi foarte bine încă de la început. Vă asigur că am dat curs tuturor solicitărilor profesoarei Iacob de la combustibil pentru foc şi până la mobilier. Nu înţeleg de ce mă acuză abia acum? Ca persoană publică m-a deranjat foarte tare ceea ce a afirmat despre mine. Nu este uşor să te uiţi în ochii fetiţei tale şi să-i spui că toate acele lucruri sunt doar nişte minciuni. Eu unul nu am jignit-o pe această femeie cu nimic. N-am întrebat-o nici măcar cum şi-a ridicat casa. Dar  am senzaţia că are mari  probleme de personalitate şi nu ştie ce vorbeşte… Sunt mulţumit că acum a fost numit ca director un profesor cu toate gradele didactice, cu experienţă, care gândeşte mai întâi înainte de a vorbi.

Da, este adevărat că am avut unele mici probleme atunci când profesoara Iacob a trebuit să predea clasa şi obiectele de inventar. M-a sunat noul director şi mi-a spus că femeia nu vrea să predea cheile. Pentru acest lucru a fost nevoie de prezenţa unui reprezentant al Primăriei cât şi al Poliţiei. La fel de adevărat este că atunci când a aflat că nu a mai fost confirmată ca director, Adriana Iacob  mi-a cerut sprijinul, iar eu am trimis-o la inspectorat. Regret acum tot circul creat. Dacă mâine eu nu voi mai fi ales primar asta înseamnă să-i dau afară pe toţi din Primărie? Pe femeia asta probabil nu o mai duce mintea… Poate că este labilă psihic!

(va urma)

Florian TINCU

N. Red. Sperăm în  continuare să primim un punct de vedere oficial,  din partea Inspectoratului Şcolar Giurgiu, cu privire la acest conflict chiar dacă ne aşteptăm ca acest Hopa Mitică al IŞJ, inspectorul şef Petre Petre, să se retragă,  ca de obicei, într-o ”silentio stampa” social democrată, atât de benefică dumnealui dar atât de distructivă pentru principiile ce ar trebui să guverneze sistemul de învăţământ giurgiuvean!

Aflaţi în numărul viitor motivele pentru care şi-a atacat profesoara Adriana Iacob colegii de catedră, atât de murdar, care sunt falsurile găsite de dascălii liceului din Călugăreni în documentele instituţiei şi de ce aceştia vor să facă plângere la Parchet împotriva fostei directoare a liceului.

1 COMENTARIU

  1. Labila psihic, domnule primar? Dimpotriva. Sa reusesti sa te impotrivesti unei intregi clici si unor grupuri de interese cat se poate de diferite, care numai la copii si la educatie nu se gandesc, e destul de dificil. Poate atitudinea intransigenta a doamnei directoare a deranjat, dar aici si in situatia asta nu existau alte solutii. De fier sa fii si cedezi cand vezi ca nu exista respect pentru ordine, lege si scoala sau cand in scoala sunt impusi si incadrati oameni fara legatura cu meseria de profesor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.