pieteÎncepând cu data de 1 mai, toţi producătorii agricoli, inclusiv cei giurgiuveni, vor trebui să utilizeze un atestat de producător, în locul certificatului de producător, folosit în prezent, dar şi un carnet de comercializare al produselor din sectorul agricol.

Astfel, Legea 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, va funcţiona pe baza unor noi reguli, iar cei care nu le respectă riscă amenzi de până la 22.500 lei.

Modelul carnetului de comercializare a fost aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii, Daniel Constantin, nr. 208/2015, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 70, din 27 ianuarie 2015.

Potrivit legii, atestatul de producător reprezintă documentul eliberat persoanei fizice care desfăşoară activitate economică în sectorul agricol, valabil pentru titularul acestuia, şi care atestă calitatea de producător agricol al persoanei fizice respective. Acest document va cuprinde numele şi prenumele producătorului agricol, precum şi denumirea produselor şi suprafaţa de teren exploatată, respectiv efectivele de animale, care sunt înregistrate în registrul agricol existent la autorităţile administraţiei publice locale pe a căror raza se află terenul/ferma/gospodăria. Atestatul de producător va fi valabil un an calendaristic de la data emiterii şi va fi vizat semestrial, prin aplicarea ştampilei şi a semnăturii primarului comunei sau a oraşului respectiv.

Dispoziţiile în vigoare prevăd că documentul se va elibera, la cerere, persoanelor fizice, după ce autorităţile vor verifica, atât pe baza datelor din registrul agricol, cât şi pe baza celor din teren, dacă există suprafeţele de teren, respectiv efectivele de animale pentru care se solicită eliberarea atestatului de producător.

Carnetul de comercializare va funcţiona ca un chitanţier, agricultorii utilizând filele din acest carnet astfel: primul exemplar se va înmâna cumpărătorului, al doilea se va păstra de către vânzător, iar al treilea va rămâne în chitanţier.

Carnetul de comercializare se va utiliza exclusiv pentru produse vegetale, produse zootehnice, precum şi pentru produse apicole.

La fel ca atestatul de producător, şi carnetul de comercializare se va elibera la cerere de către primarul pe a cărui rază de competenţă se află terenul/ferma/gospodăria în care se obţin produsele estimate a fi destinate comercializării, în termen de 5 zile lucrătoare de la data solicitării.

Teodora NICOLAU

 

 

1 COMENTARIU

  1. Ieri,2 Mai, aflat la volan prin jud.Brăila,am avut surpriza să aud la Radio România Actualități un material realizat de dl.Emil Talianu despre părerile producătorilor agricoli din Piata Centrală din Giurgiu referitoare la atestatele cu pricina,ele(părerile) fiind împărțite.Timpul va arăta dacă ultimele măsuri de natură economică au fost de bun augur,Eu unul am încredere și fac parte dintre cei care consideră ca „țara se îndreaptă într-o direcție buna”! Până la urmă trebuie să credem în ceva până la proba contrarie și să tinem seama că o critică poate fi si constructivă,nu numai distructivă.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.