De la 1 martie, în cadrul Direcţiei Administraţie a fost înfiinţat Serviciul de iluminat public şi inspecţie stradală, al cărui şef este ing. Gheorghe Popa, serviciu ce cuprinde iluminatul stradal, cel stradal-pietonal, cel architectural, iluminatul ornamental şi ornamental – festiv al municipiului. Personalul acestui nou serviciu – după cum ne spunea inginerul Popa – alături de electricienii de întreţinere mai deţine o persoană ce se ocupă exclusiv de supravegherea funcţionării şi depanarea semafoarelor municipiului. Odată cu această dată a fost schimbat şi programul de iluminat public care începe la ora 19.00 şi se încheie la ora 6.00 dimineaţa. “Marea problemă a acestui serviciu este valoarea mare şi mereu crescută a lămpilor electrice şi becurilor ce trebuie înlocuite”- reclama Gheorghe Popa. ”Ele sunt periodic distruse de către tineri care-şi fac din asta un mod de distracţie, ce ne costă scump pe noi, contribuabilii. Ele sunt sparte cu piatra, iar, mai nou, cu puşti cu gaze sau arme cu bile din cauciuc. În momentul de faţă, avem un total de 209 lămpi de tip “Cometa”  în Parcul Elevilor, Clopotari, Parcul Mihai Viteazul, Parcurile CF 1, CF 2 şi CF 3 din cartierul Tineretului, Parcurile 1S şi 1D adiacent Pasarelei, locuinţele sociale Obor, zona Negru Vodă. Subliniez că o singură lampă costă 148,8 lei. Înmulţiţi cu numărul lămpilor distruse şi veţi vedea că numai acestea ne costă câteva sute de milioane. La ele se adaugă 33 de lămpi PVC 05, cu valori ceva mai mici, de circa un milion de lei/buc. La toate astea se adaugă evenimentele de genul celui de acum o săptămână în urmă, când un conducător auto a intrat într-un stâlp avariindu-i lămpile. Cu excepţia câtorva ulicioare şi fundături  unde nu se poate interveni din cauza unor săpături sau a terenului moale, toate celelalte străzi ale municipiului sunt total laminate” – a mai precizat Popa.

Redacţia

1 COMENTARIU

  1. locuiesc in fata parcului mihai viteazu si vad o multitudine de timpenii ce se desfasoara in parc.daca strig la cineva care sparge un bec sau distruge un cos de gunoi sint injurat ca la usa cortului. de ce politia locala mu-si face datoria ca e platita din bani nostri.va pot spune si orele,cit au stat in fata bl 517,dar si unde au patrulat.e pacat de munca acelor oameni care se straduiesc sa mentina o oaza de verdeata in acest cartier.sa nu mai vorbesc de maidanezi care i-si fac veacul in parc agresind cetatenii care se duc la servici dimineata demult.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.