Primăria Clejani, implicată într-un proiect de control pentru gravide și mame aflate în risc

0
188

Demarată cu mai bine de o lună în urmă, pe data de 2 septembrie, Caravana pentru control gravide si mame aflate în risc, organizată de Asociația Prematurilor, a trecut, până acum, prin 7 localități, una dintre acestea fiind și comuna Clejani din județul nostru. Celelalte comunități vizitate au fost, conform unui comunicat  Bărbulești și Țăndărei (Ialomița), Năsturelu (Teleorman), Spanțov și Gălbinași (Călărași) și Piteasca, județul Ilfov.

În total, 68 de gravide, din comunități defavorizate, au beneficiat de control al sarcinii și ecografie de specialitate, în funcție de gradul de graviditate în care se aflau.

Limitele de vârstă pentru beneficiarele caravanei au fost 15 și 38 de ani, cu o medie în jur de 23-24 de ani, dar care se aflau deja la a 3-a sau a 4-a sarcină.

Conform rezultatelor studiului, 70% din gravidele consultate se aflau la prima ecografie, chiar dacă nu erau și la prima sarcină. Recordurile absolute au fost:

  • Gravidă de 31 de ani care era deja bunică
  • Gravidă de 34 de ani, aflată la a 8-a sarcină, bunică de 3 nepoți deja
  • Femei care au născut primul copil la 13-14 ani
  • Gravide de 16 ani aflate la a doua sarcină.

Tot conform statisticilor făcute de realizatorii programului, 80% din gravidele beneficiare ale proiectului au abandonat școala înainte să finalizeze ciclul gimnazial, multe dintre ele fiind chiar analfabete, având nevoie de sprijin pentru a înțelege ce scrie în fișa medicală sau pe rezultatul ecografiei.

În localitățle cu comunități mai mari de romi, cum este și cazul comunei giurgiuvene Clejani, primaria locală avea angajat și un mediator sanitar sau un asistent comunitar, care ajută la integrarea familiilor în comunitate și îi înscriau la medicul de familie, încurajau înscrierea copiilor la grădiniță și școală, le explicau importanța vaccinării și vizitau nou-născuții acasă. 

Consultatiile s-au desfășurat în cabinetele medicale sau dispensarele din localități, cu ajutorul medicilor de familie și al primăriilor care ne-au pus la dispoziție spațiile administrate de ei.

„Un asemenea proiect nu face decât să ne bucure, mai ales că oamenii – femeile, în situația de față – beneficiari ai acestuia sunt din zone defavorizate. Nu putem decât să salutăm inițiativa celor de la Asociația Prematurilor, și, în continuare, vom sprijini cum vom putea asemenea inițiative. Avem femei în comună care, într-adevăr, nu au făcut vreodată un control medical, deși nu sunt la prima sarcină, iar cu această ocazie au putut afla că există riscuri atât pentru ele, cât și pentru copiii încă nenăscuți. Așteptăm revenirea celor de la Asociație, îi sprijinim, iar asistentul nostru comunitar va acționa în continuare, așa cum a făcut până acum, în această plajă de populație”, a declarat primarul comunei Clejani, Florian Nidelea.

Caravana va continua în alte 3 comunități, apoi se vor relua vizitele în cele 10 localități selectate în cadrul proiectului, pentru a monitoriza atent evoluția sarcinilor.

(Jurnal)