Președintele PSD Giurgiu, Marian Mina, tulbură apele alianței, atacându-i pe miniștri PNL, dar și pe colegii liberali din plan local!  

0
638

Așa cum precizam într-un material anterior, primvicepreședintele PNL și totodată președinte al PNL Giurgiu, Dan Motreanu este nemulțumit de faptul că Președintele PSD Giurgiu, Marian Mina, îi atacă pe miniștrii PNL și nu numai…

 Reacția liberalului vine după ce Deputatul Marian Mina, președinte al social democraților giurgiuveni, a postat sâmbătă pe pagina sa de Facebook un mesaj pentru, cităm:  „capetele înfierbântate de la PNL”!

În postarea sa, social-democratul îi acuză pe liberali că „jumătate dintre miniștrii” lor sunt cu probleme, dând exemplul ministrului de Interne, Lucian Bode, ministrului Justiției, Cătălin Predoiu și pe cel al ministrului Energiei, Virgil Popescu.

Câtorva capete înfierbântate de la #PNL au început să le sară batistele pe nas de furie, pe motiv de rotativă. Mai uşor cu nervii, colegi de la PNL, că aveţi jumătate dintre miniştrii voştri cu probleme! 

Până să daţi ultimatumuri cu rotativa, nu vreţi să ne spuneţi ce faceţi cu Bode plagiatorul, cu Predoiu „surse neoficiale” şi cu Popescu, combinatorul din Energie?! Linişte totală.

Ce mai caută toţi aceşti oameni pe funcţii?

Oricâte eschive şi piruete aţi face, e clar că mămăliga se umflă şi vă va exploda în faţă.

Tic-tac! 

P.S.: Până la rotativă, avem de guvernat. Lăsaţi trăncăneala şi faceţi ce trebuie pentru oameni! – a mai notat Deputatul social democrat, giurgiuvean, pe facebookul său.

Primvicepreședintele PNL, Dan Motreanu mai spune că atacurile președintelui PSD Giurgiu se extind și împotriva consilierilor liberali din județul Giurgiu, respectiv asupra președintelui Consiliului județean.

De precizat faptul că nu de mult întrebat de ce  atitudinea sa față de aliații de guvernare este atât de ostilă, președintele PSD Giurgiu ne-a spus că indiferent de alianțele de la nivel central,  niciodată PSD Giurgiu nu va face alianță cu PNL Giurgiu.

Rămâne de văzut acum dacă președintele Marian Mina îl va convinge și pe Marcel Ciolacu de acest lucru, atâta timp cât liderul de la Centru militează pentru alianțele la nivel local și județean, atât la nivelul primăriilor cât și al Consiliilor județene, din toată țara.

(Jurnal)