Printre numeroasele acţiuni organizate, în această perioadă, de Fundaţia Nicolae Barbu s-a numărat şi prima ediţie a «Galei excelenţei», desfăşurată joi seara la Casa Armatei. Realizată în colaborare cu Kiss FM, «Gala excelenţei» şi-a propus – aşa cum o arată, de fapt, şi denumirea – să premieze oameni, instituţii şi firme private care s-au remarcat în anul 2011. Gala a fost structurată pe 7 secţiuni, în fiecare dintre acestea fiind acordate trofee de excelenţă. Astfel, la secţiunea Cultură, au primit astfel de trofee directorul Teatrului Tudor Vianu, Mircea M. Ionescu, scriitorul Tudor Rădan, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Beainu, pentru susţinerea activităţii culturale. Şcoala generală numărul 8 şi Colegiul Naţional «Ion Maiorescu » au fost premiate la secţiunea «Educaţie», unde premiul de excelenţă pentru iniţiativă în susţinerea educaţiei l-a primit profesorul Ion Dincă. Patru premii au fost acordate la secţiunea «Sport»: Clubului Sportiv Aquila Giurgiu (antrenor Ion Chelu), CSS Giurgiu, echipa de baschet (antrenor – Smărăndiţa Iliescu), omului de afaceri Ioan Niculae, patronul echipei de fotbal Astra şi inimoasei Flori Iordache, pentru activitatea grupului Millenium Art. La secţiunea «Administraţie», care a inclus, de fapt, trei domenii de activitate, au fost premiaţi primarul comunei Prundu, Cătălin Corbea (administraţie locală), medicul Ladislau Pick (sănătate) şi preotul Liviu Neacşu (culte). Oamenii de afaceri din Giurgiu au fost, de asemenea, premiaţi; astfel, pentru intreprinderi mici, trofeul de excelenţă a revenit firmei Egis SRL, la intreprinderi mijlocii – SC Farinsan, iar la capitolul «Intreprinderi mari» a fost premiată firma Romstrade. Premiul de excelenţă pentru ajutorul în dezvoltarea mediului de afaceri din Giurgiu a revenit Centrului de Afaceri Transfrontalier «Danubius».

O secţiune specială a acestor premii a fost dedicată acţiunilor umanitare; au fost premiaţi, astfel, reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor, instituţii, dar şi persoane fizice din Giurgiu care, de-a lungul anului 2011, s-au implicat activ în astfel de acţiuni; este vorba despre Asociaţia Licurici, omul de afaceri Florian Nicolae, Consiliul Judeţean Giurgiu, posturile de televiziune OTV şi Etno TV şi Ansamblul folcloric Muntenia. De altfel, întreaga acţiune de joi seară s-a desfăşurat tot sub semnul umanitarismului, în holul Casei Armatei fiind organizat un stand în care s-au vândut CD-uri ale unui cvartet de coarde, toate fondurile strânse fiind donate pentru cazul «Alexandru Iancu».

Cristina MOISE