Într-un dialog purtat recent cu deputatul PP-DD, Liliana Ciobanu, preşedinte al  Organizaţiei Judeţene Giurgiu, întrebată ce ne poate spune despre plecarea celor 3 senatori din grupul parlamentar PP-DD, partid ce se subțiază tot mai tare la nivel parlamentar, aceasta ne-a spus:  Cei trei  senatori şi anume Haralambie Vochiţoiu, Dumitru Marcel Bujor, Ion Simion Puric şi-au dat demisia şi au aderat la UNPR. În acest caz grupul parlamentar din Senat a fost dizolvat oficial. La Giurgiu organizaţia municipală a rămas însă în  aceeaşi formulă de 10 consilieri locali din care unul a fost ales viceprimar, iar la Judeţ 5 consilieri. Considerăm că la nivel de organizaţie stăm destul de bine, iar membrii cu adeziuni au rămas fideli programului nostru – ne declara deputatul Liliana Ciobanu. După ce inițial a anunțat că partidul care îi poartă numele va intra în Opoziție, Dan Diaconescu – după cum scriu anumite site-uri -convins că USL se va rupe în curând, şi-a mandatat  parlamentarii şi aleşii locali să negocieze intrarea la putere alături de PSD, PNL sau PDL. Fostul vicepreședinte al PP DD, Radu Popa, cel ce s-a vândut ”în cuget și simțiri” PSD-ului, declară că deține decizia prin care Diaconescu dă undă verde la alianțe cu ”ciocoii”. Până la urmă se pare că potrivit unei decizii adoptate de conducerea PPDD, aleşii locali au voie să facă parte din orice alianţă pentru a fi la putere, cu condiţia să anunţe la centru, presa susținând faptul că  PPDD colaborează deja cu PSD în mai multe judeţe, lucru déjà vizibil.  În acest timp, la Giurgiu, s-a constituit un program de audienţe prin care consilierii locali PP DD vor sta de vorbă, la sediul partidului din str.Mircea cel Bătrân nr.24, cu cetăţenii giurgiuveni şi vor  încerca să-i ajute. Programul audienţelor este publicat online (giurgiu-real.ro ) şi afișat la sediul partidului. Totodată președintele organizației municipale PP DD, Alexandru Vladu, împreună cu deputatul Liliana Ciobanu şi primvice- preşedintele partidului, Răzvan Cuc, vor sta, în fiecare sâmbătă de la ora 10.00,  la dispoziţia giurgiuvenilor și a membrilor de partid , dezbătând  o serie de probleme sociale ridicate de aceștia.  Candidații importanți aruncați în cursă de PP DD, la alegerile Europarlamentare , la nivel de ţară, sunt  Dan Diaconescu, Simona Man, Diana Voiculescu, Liviu Neagu-  ne mai spunea deputatul  Liliana Ciobanu  care preconiza că domnia sa va  ocupa probabil locul 22  sau 23 pe această listă, precizând că în funcţie de completarea listei cu restul de candidaţi, urmează ca și celelalte candidaturi să fie făcute cunoscute publicului.

Roxana Mardare

 

2 COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.