DSC03163

 

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au constatat 8 infracţiuni pe linia braconajului piscicol dintre care 5 infracţiuni de pescuit comercial neautorizat şi alte 3 infracţiuni pe linia transportului, deţinerii şi comercializării de resurse acvatice.

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au întocmit opt lucrări penale pe numele a 11 cetăţeni români, iar aproximativ 200 kg de peşte ( din diferite specii ). au fost ridicate şi predate unor societăţi comerciale de profil , fiind  confiscate  unelte de pescuit (prostovoale, lansete, halăuri, plase monofilament, ambarcaţiuni) în valoare de 2.000 lei!

            Unul dintre aceste cazuri a fost inregistrat în data de 11 martie, când polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Gostinu au oprit pentru control pe raza localității Puieni, un autoturism marca Mercedes Benz condus de cetățeanul român Marius V., în vârstă de 33 de ani.

            În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii noștri au descoperit în remorca atașată autoturismului, cantitatea de 180 kg de pește din specia caras pentru care șoferul autoturismului nu poseda documente legale.

            Întreaga cantitate de pește a fost ridicată pe bază de dovadă și predată unei societăți comerciale de profil, iar persoanei în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, transport sau comercializare fără documente legale a peștelui.

 (Jurnal)