Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu fac apel la cetăţeni să îi anunţe dacă au informaţii cu privire la un bărbat din municipiul Giurgiu, dispărut de la domiciliu în data de 14.05.2013.

DESROBITU Mircea Lucian, de 56 ani, născut în municipiul Giurgiu, judeţul Giurgiu, a dispărut de la domiciliu în data de 14 mai a.c., ora 07.00 şi până în prezent nu a revenit şi nici nu a contactat familia.

SEMNALMENTE:

Înălţime 1.75 – 1.80 metri, greutate 80 kilograme, păr negru – grizonat, ochii căprui.

SEMNE PARTICULARE:

Cicatrice post operatorie pe abdomen, cicatrice post operatorie pe omoplatul stâng, o pată de culoare maro, de formă triunghiulară, pe omoplatul stâng, pavilionul urechii stângi cusut medical în partea superioară.

VESTIMENTAŢIE/ÎNCĂLŢĂMINTE:

La data dispariţiei persoana purta pantalon reiat de culoare negru, cămaşă cu mânecă scurtă de culoare gri şi era încălţată cu pantofi din piele, de culoare neagră. Pe cap purta o şapcă de culoare neagră.

Persoana frecventează lăcaşele de cult şi zonele cu monumente istorice, existând informaţii că ultima dată a fost văzută în zona Gării din municipiul Deva, judeţul Hunedoara.

În caz de depistare se va contacta Biroul Urmăriri din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Giurgiu, la numere de telefon 0246 207164 sau 0246 207161.