La mai puţin de doi ani de la înfiinţare, secţia de tenis de masă a Clubului Sportiv Municipal Giurgiu a făcut furori la recent încheiatul Campionat Naţional, de 8-10 ani “Paleta de Argint”, desfăşurat la Slatina în perioada 26-28 iunie. La prestigioasa competiţie au luat parte peste 200 de sportivi proveniţi de la peste 30 de cluburi din întreaga ţară.

Echipa gândită de Mirela Ciobanu, antrenoarea secţiei de tenis de masă, a cuprins un număr de şapte tineri tenismeni: Teodora Ciulică, Denisa Chireceanu, Andreea Pantelimon şi Marta Petrică (la feminin) precum şi pe Răzvan Tăgârţă, Mircea Enache şi Răzvan Soare (la masculin).

Lotul deplasat în judeţul Olt a fost încurajat şi de o micuţă dar inimoasă galerie formată din părinţi ai micilor sportivi care de fiecare dată încearcă să fie cât mai aproape de cei pe care i-a îndrumat către acest sport.

Evoluţia celor de la CSM a fost peste aşteptări, cucerind un număr de trei medalii: două de argint (prin echipa feminină şi la general) şi una de bronz (prin echipa masculină).

Sportivii antrenaţi de Mirela Ciobanu au fost aproape de surpriză şi la individual, acolo unde Denisa Chireceanu şi Răzvan Tăgârţă au încheiat competiţia pe un meritat loc cinci.

Premierea a fost făcută de giurgiuveanul Nicolae Dogaru, fostul director al CSM-ului, actualmente secretar general al Federaţiei Române de Tenis de Masă

“Cu siguranţă este cel mai important rezultat de la înfiinţarea acestei secţii. Sincer, rezultatul a constituit şi pentru noi o surpriză. Am reuşit să învingem o serie de cluburi provenite din oraşe cu o bogată tradiţie în acest sport: Constanţa, Craiova, Târgu Mureş sau Râmnicu Sărat, fiind totodată la un pas să aducem Cupa reprezentând “Paleta de Argint” la Giurgiu, clasându-ne pe poziţia secundă la general. Am reuşit în schimb, pe lângă diplome şi medalii să organizăm viitoarea ediţie a acestei competiţii”, a declarat Mirela Ciobanu, cea care a menţionat faptul că, în întreaga istorei, această competiţie a fost organizată până acum de doar două oraşe: Ploieşti şi Slatina.

Bogdan VLADU