În prima conferință comună a noii structuri de conducere oficială a PNL Giurgiu de joi, 26 februarie, cei doi Co – Președinți Raluca Surdu și Gheorghe Ștefan au făcut mai multe declarații de presă ce pentru unii au părut șocante.

În alocuțiunea sa , Raluca Surdu a declarat: ”Azi a avut loc ședința comună a clor două delegații de partid în care s-a constituit Comitetul Executiv Județean, care va asigura conducerea noului PNL. Partidul va avea sediul în Strada Mircea cel Bătrân. Organizația municipală va avea sediul în Aleea Savin Popescu (fostul sediu al PDL). Secretar general al partidului a fost ales Remus Găină, iar secretar general adjunct Ion Simion. Din structura de conducere mai fac parte și doi trezorieri, câte unul din partea fiecărei foste formațiuni politice. În aceiași ședință s-a stabilit și strategia pe termen scurt și pe termen lung a PNL, urmărindu-se reorganizarea tuturor organizațiilor locale în așa fel încât până la alegerile din 2016 partidul să redevină cel mai puternic din județul Giurgiu, așa cum de altfel a și fost până nu de mult. Obiectivul central al PNL Giurgiu fiind câștigarea tuturor alegerilor din 2016. Acest lucru ar însemna conservarea postului de președinte al Consiliului Județean Giurgiu și câștigarea Primăriei Giurgiu”.

Referindu-se la cota de popularitate a liberalilor co-președintele  PNL Giurgiu, Gheorghe Ștefan a spus: La nivelul județului PNL a făcut o echipă redutabilă, având în componență oameni de mare valoare. Avem mai multe priorități, iar după ce vom lansa Programul Național de Guvernare vom trece și la alcătuirea Programului local de guvernare. Pentru acest lucru reorganizăm toate organizațiile locale, iar împreună cu primarii și cetățenii îl vom pune în aplicare întrucât ne dorim să facem o altfel de politică, a mai  declarat printre altele Gheorghe Ștefan.  PNL este în creștere în ochii românilor, un recent sondaj de opinie arătând că avem 44,2%, în timp ce PSD are doar 37%. Sigur nu este scorul real al PNL, el se datorează și lui Klaus Iohannis, care a dovedit că poate fi câștigător făcând o altfel de politică decât cea cu care eram obișnuiți. Acest rezultat ne obligă să câștigăm totul în 2016, și putem face acest lucru împreună. Suntem puternici și uniți dovadă fiind faptul că la această ședință nu s-a simțit nici cea mai mică disensiune între cele două partide, din care provenim”.

La rândul ei  Co – președintele liberal,  Raluca Surdu, a precizat: Scorul din aceste sondaje, a mai subliniat șse datorează muncii din echipa  PNL, rezultat după fuziune. Am crezut în Klaus Iohannis și am câștigat, iar acum trebuie să dovedim românilor că suntem demni de 45%, procent pe care PNL nu l-a avut niciodată. Modelul nostru în politică este Klaus Iohannis, iar eu care sunt un optimist incurabil sunt convinsă că vom reuși să redevenim cel mai puternic partid din județ. Giurgiu are potențial uman uriaș iar împreună cu domnul Gheorghe Ștefan și ceilalți colegi vom dezvolta o strategie câștigătoare pentru toate alegerile de anul viitor. Pe lângă Primăria Municipiului și Consiliul Județean vizăm și obținerea a cât mai multe posturi de primari.

În politică și în administrație, a conchis Gheorghe Ștefan, munca se face în echipă. Echipa fiind compusă din primari și cetățeni. Vom câștiga totul și cu ajutorul comisiilor locale pe care le vom înființa de săptămâna viitoare – ele fiind o proiecție a Programului național de guvernare, în teritoriu. În circa două săptămâni vom avea un inventar complet al tuturor forțelor politice locale, orășenești, municipală și județeană și vom crea un Birou Județean Teritorial mărit numeric, care își va ține ședințele în sediul fostului PDL.

Menționăm că  Biroul Executiv Județean al PNL Giurgiu este format din 23 de membri dintre care 15 sunt foști liberali: Raluca Surdu, Lucian Iliescu, Dumitru Păun, Ion Mateescu, Noruț Stănișteanu, Cosmin Marciu, Daniel Burdulea, Ion Drăgan, Dumitru Gavrilă, Marian Măroiu, Vasile Mustățea, Dumitru Saitoc, Corneliu Mincă, Liviu Popazu și Dumitru Beianu. Acestora li se adaugă cei 8 membri ai fostului PDL: Gheorghe Ștefan, Ion Simion, Petrică Tudorache, Mărioara Velicu, Viorel Găman, Adrian Grigore, Ion Neagu și Olaru Cristian.

Heliade CĂLIN 

2 COMENTARII

  1. La fel de bine s-ar pune problema de ce PNL ,mai ales la nivel central,ar trebui să se delimiteze de foștii portocalii care au făcut parte sau au susţinut regimul Băsescu -Boc.S-o vezi pe Alinuța că vine încadrată de doi stâlpi ai fostului regim odios,din care unul vrea să fie al doilea om în stat,iar celălalt -prim ministru,aceasta depășește orice tupeu și denotă o mare desconsiderare a românilor!