Direcţiei Generale de Asistenţă Socială din subordinea Consiliului Local Giurgiu îi revine sarcina de a distribui făină şi zahăr categoriilor sociale defavorizate din municipiu. Potrivit declaraţiilor directorului DAS Giurgiu, Vasile Stan, produsele vor fi date giurgiuvenilor începând cu data de 15 octombrie, până în prezent fiind asigurată doar cantitatea de făină. «Pentru a evita aglomeraţia de la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială am hotărât să înfiinţăm mai multe centre de distribuţie. Mai trebuie să primim şi zahărul, deoarece am hotârât să dăm ambele produse deodată pentru a-i scuti pe giurgiuveni să vină de două ori la DAS», ne-a precizat directorul Vasile Stan. Beneficiarii trebuie să se prezinte atunci când primesc alimentele cu o copie după talonul de pensie, (în cazul pensionarilor) şi o copie după Carnetul de şomaj (în cazul şomerilor). Acţiunea de distribuire a pachetelor se face prin Programul PEAD 2009 şi se derulează în conformitate cu HG nr. 600/2009, privind stabilirea beneficiarilor de ajutoare alimentare care provin din stocurile de intervenţie comunitară destinate categoriilor sociale defavorizate din România. Termenul limită până la care giurgiuvenii pot intra în posesia alimentelor este 20 decembrie 2009.

Cristiana MACARIE

1 COMENTARIU

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.