AcasăActualitatePărinții nu le vor mai putea da copiilor mai mult de trei...

Părinții nu le vor mai putea da copiilor mai mult de trei prenume

Prenumele declarat la data înregistrării nașterii nu poate fi format din mai mult de trei cuvinte, conform unui act normativ promulgat de către președintele Klaus Iohannis, act ce prevede o serie de modificări privind actele de stare civilă.

În plus, persoanele care consideră că au nume prea lungi sau ridicole și le vor putea schimba mai ușor, în anumite situații.

Aceeași lege prevede că modificarea sau completarea fără drept ori plastifierea certificatelor de stare civilă, adică a celor de naștere, căsătorie sau deces, va duce automat la anularea lor.

Actul normativ vizează modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, precum şi abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice și aduce mai multe schimbări în procedura privind eliberarea actelor de stare civilă.

Situațiile în care numele și prenumele pot fi schimbate la cerere

Potrivit noilor modificări, românii pot obține, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie și a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea, în următoarele cazuri:

  • a) când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod;

  • b) când persoana în cauză a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe care dorește să îl obțină, făcând dovada cu privire la aceasta, precum și asupra faptului că este cunoscută în societate sub acest nume;

  • c) când, din neatenția ofițerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoașterii reglementărilor legale în materie, au fost efectuate mențiuni greșite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost eliberate alte acte;

  • d) când persoana în cauză are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte și dorește simplificarea acestuia;

  • e) când persoana în cauză este cunoscută cu un prenume și dorește adăugarea acestuia la prenumele inițial, cu respectarea dispozițiilor legale privind numărul maxim de cuvinte din care poate fi format prenumele;

  • f) când persoana în cauză poartă un nume de proveniență străină și solicită să poarte un nume românesc;

  • g) când persoana și-a schimbat numele de origine străină într-un nume românesc, pe cale administrativă, și dorește să revină la numele dobândit la naștere sau purtat anterior;

  • h) când părinții și-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii solicită să poarte un nume de familie comun cu al părinților lor;

  • i) când persoana în cauză solicită să poarte un nume de familie comun cu al celorlalți membri ai familiei;

  • j) când unul dintre soți sau ambii dorește/doresc schimbarea numelui de familie comun sau reunit purtat în timpul căsătoriei și cu consimțământul celuilalt soț, dat în formă autentică sau în fața ofițerului de stare civilă;

  • k) când persoana în cauză face dovada că a fost recunoscută de către părinte ulterior înregistrării nașterii, însă, întrucât nu s-a încuviințat și purtarea numelui de familie al acestuia, nu există altă posibilitate de dobândire a numelui părintelui decât pe cale administrativă;

  • l) când prenumele purtat este specific sexului opus;

  • m) când persoanei i s-a încuviințat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească și solicită să poarte un prenume corespunzător, prezentând hotărâre judecătorească definitivă;

  • n) când persoana în cauză are numele schimbat în străinătate și nu are act administrativ străin, făcând dovada cu privire la aceasta cu pașaportul/actul de identitate emis de autoritățile străine;

  • o) alte cazuri temeinic justificate.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer senin
6.8 ° C
6.8 °
6.8 °
79 %
4.9kmh
2 %
vin
16 °
sâm
15 °
Dum
17 °
lun
18 °
mar
14 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!